Fericirea unui haos de mamă

Muncă.
Drum spre casă.
Casă.
Strâns haosul ce-ți iese în cale. Îmbrățișat copilul.
|Ce faci, puiule, cum ți-a fost ziua?
N-a prea mâncat azi.|

Cină. Spălat vasele. Strâns hainele. Schimbat de caca. Schimbat ceașaf.
Dat un aspirator scurt. Mop.
Dansat cu puiul. Spus o poveste. Șters un geam. Iar schimbat de haine, că a vărsat apa.
Întins pe pat. Împrăștiat de jucării. Joacă. Dus la baie. Spălat pe cap. Îmbrăcat. Poveste. Uitat în spate. Același haos pe care l-ai găsit când ai venit.

Și te întrebi ce nu funcționează.
Dar azi ești prea obosită.
Așa că te așezi lângă puiul tău și dormi.
Dar nu poți dormi.
Griji. Bani. Facturi. Munca. Vacanțe. Vacanță? Nu, nu se mai poate acum. Sau unde?
Mângâi puiul.
Dormi, ești obosită.
Nu poți. Începi să scrii. Pentru mamele acelea care te citesc și îți fac ziua mai frumoasă prin mesajele lor. Care au și ei pui. Oare și ele sunt uneori atât de obosite?

Și nu, nu e doar copilașul.
E viața asta, așa, cu toate.
Încerc să mi le dau la o parte din minte, să trag linie.
Ce contează până la urmă? Ce contează în final? Că puiul ăsta de lângă mine e sănătos. Că eu sunt bine, că încă mă țin tânără și cu energie și mai pot. Mai pot să spăl încă o sută de geamuri, să mai șterg încă pe atâtea podele și să mai întind de trei ori mai multe haine. Și mai pot să îl am și pe el, să mă joc cu el, să alerg cu el.

Că asta e viața de mamă de copil mic, mereu cu strâns, mereu cu haosul în spate, mereu cu netimpul pe umeri, n-am ce să fac, n-ai ce să faci.
Nu e nimeni de vină.
Trage linie.
Vezi ce contează.
Fericirea e chestia aceea pe care o vezi când închizi ochii, după ce te-ai liniștit după o zi ca asta, care pare atât de la fel ca toate celelalte.

Eu îl văd pe micuțul ‘cesta care-mi mocnește în suflet.
E bine atunci, îmi zic.
E bine.
Asta e fericirea unui haos de mamă.