Eu sunt soarele, ca să te-ncălzesc pe tine, mama

Așa mi-ai zis azi. Am ieșit amândoi, mână în mână, la vederea soarelui. Și așa mi-ai zis.
Eu am stat puțin în loc, mi s-a ridicat bolovanul acela din stomac în gât, de simțeam că mă sufoc, exact așa cum simți atunci când ai o mască pe față ore-n șir, doar că aceasta era o senzație de bine, de frumos, venea de la ceva ce îmi spuneai tu, al meu.

Am avut câteva momente reci de tot de când ești tu pe care mi le amintesc și azi. Și nu știu dacă vor ieși din mine vreodată.

Primul moment a fost când nici măcar o lună nu aveai. Era sentimentul inutilității, al incapacității. Cum naiba mă alesese pe mine cineva să fiu mamă? Cum? De unde până unde? Ce-i venise omulețului acesta? A trebuit să râcâi mult în mine ca să găsesc răspunsul. Am găsit multe acolo: răni, secrete, nevoi de ai mei, un copil și eu încă neînflorit. Așa eram.
Și te-am avut pe tine și tu ai venit așa cum se cădea: în tăcere ai spart geamurile dinăuntrul meu, mi-ai clocotit răceala și m-ai făcut om.
Atunci am înțeles ce înseamnă sa nu dormi cu adevărat de frică. De teama sufocantă că ai ceva pe umeri, că cel ce lângă tine e totul pe seama ta, că ești aproape simgură în treaba asta. Deci primul meu moment rece acesta a fost. Într-o dimineață la ora 6, când tu-mi erai pe piept și eu nu dormisem deloc. Deloc. Și mi-au străfulgeraț toate acestea prin gând: de ce mie?

Apoi, al doilea ghețar a venit imediat după, cam la două luni. Aveai trei-patru luni. Încercam să te adorm, legănam ambele picioare încolo și-coace ca nebuna și nimic. Nimic. Nu dormeai. Plângeai și mai tare. M-am încruntat, mi-am încleștat dinții și am fost furioasă. Prea furioasă. Atunci m-am întrebat până când. Tu nu meritai așa ceva. Nu meritai nici măcar un moment de așa natură. Și am mai avut încă un moment rece de tot.

Deja mergeai, erai ușor-ușor un omuleț mai mare. Dar tot aveai nevoie de mine, tot erai lipiciul meu, umbra mea, iar eu, eu, mama, eram nevoia ta cea mare. Cea mai mare. Și atunci m-am întrebat, la fel: dar eu?

Și azi, azi tu mi-ai zis că esti un soare ca să mă încălzești pe mine.
Pe mine, asta care a trăit lângă tine momentele acestea.

Merit ce mi-ai zis? Nu știu.
Las bolovanul să coboare din gât, îl las să se ducă până spre picioare apoi scutur ușor din ele. Tu te uiți la mine și zâmbești spre obrazul cu gropița.

Mama, ce faci? Ne jucăm, țopăim?
Nu, mama, arunc răceala.
Ce, mama?
Nimic, dragul meu, nimic.

Încălzește-mă.
Vreau să simt razele tale cum îmi ard pletele și să nu mai vreau nimic.
Să nu ma mai întreb de ce mie, până când, dar eu.

Să nu-mi mai trebuiască nimic.

Azi nu mai e nimic rece in mine.

Credit foto: Unsplash.com