Ești pregătit să fii părinte? Dacă da, pe ce lume și la ce oră?

Nu, nu ești.
Niciodată nu ești.

Poți să îți faci câte liste vrei, poți să mobilezi camere și să redecorezi case, poți să mimezi cu câți bebeluși și păpuși vrei tu ținutul în brațe, ba chiar poți avea grijă chiar și de alți copilași, dar nimic, nimeni nu îți va arăta total și făr’ de limită ce înseamnă să fii părinte.

Cu excepția copilului tău. Al celui ce tu l-ai făcut, tu l-ai adus pe lume.
De la un capăt la celălalt, el te va face părinte. De la început până la sfârșit.

Va scormoni în tine.
Va deschide multe.
Va închide altele.
Te va întoarce pe toate părțile.
Te vei vedea cum n-ai crezut vreodată.

Vezi, tu, pentru că asta nu se învață în nicio carte, cu nicio altă ființă, pe niciun Google.

Nimeni nu poate să îți facă să îți bată inima așa ca omulețul tău.
Și nici să trăiești în toate dimensiunile până nu te vei vedea lovindu-te de ele, dând cu capul tare de tot, nefăcându-le față.
Pentru că asta e viața de părinte.

Nu-mi spuneți că ați fost pregătiți. Poate v-ați spus-o, poate ați crezut-o, dar cu siguranță fărâma asta de om v-a surprins, v-a lăsat cu gura deschisă, v-a încercat ca nimeni altcineva.

Poate că nu ar trebui să fie despre cât de pregătit ești înainte, poate ar trebui să fie despre cât de în formă și devotat rămâi după ce devii părinte.

Poate că nu e corect să ne vindecăm prin copiii noștri, dar oare nu sunt ei o parte din lumină?

În întunericul din mine pâlpâie copilul meu.
La el mă duc.
La el mă întorc.
Pe el îl am.

Că el mi-a dat mie să fiu părinte, înseamnă că a fost cu un scop.
Așa că o să iau scopul acesta în cârcă, o să îl învârt și o să am grijă de el cât de bine pot până la sfârșitul vieții mele.

Credit foto: stocksnap.io