Dragă doamnă a copilului meu

Doamnă educatoare, învățătoare sau pur și simplu doamna(!),

Copilasul meu e încă pui de om, miez de nucă, abia ieșit în lumea creșei. Are un drum lung, dar știu și sper ca într-o zi să ajung să-l vad cu o tocă pe al său căpșor. Atunci nu va mai fi căpșor, pentru că el va fi tânăr, înalt și prea frumos, iar eu nu o să îi mai pot vorbi prin diminutive, decat în gânduri.

Așa că, dragă doamnă a copilașului meu,

Nu o să-ți spun aici prea multe despre mine. Sau poate că da, dar încă mi-e greu să o recunosc. 

Aș vrea să știi că ești tare frumoasă. Și știi ceea ce te face atât de frumoasă? Faptul în care vorbești, te apleci, îmi iei copilul în brațe, îl imbraci, îl schimbi, îl speli, îi cânți, dansezi cu el, îl alini și îi spui că mami o să vină, tati o să vină, îi tai în bucățele mâncarea, îl ajuți să o mănânce, îl corectezi când stâlcește vreun cuvant și iar îl ții în brate, îl învelești, îl privești, pe jos cu el în jucării te rostogolești. 

Oh, doar tu știi și ai pierdut numărul tuturor celor pe care trebuia să îi liniștești, să-i faci să uite și să-i asiguri că nimeni, nimeni nu-i părăsește.

Eu cred că e cea mai grea sau poate una dintre, această meserie. Eu cred că tu, dragă doamnă a copilului meu, ai furat de undeva răbdare sau ai făcut cu ea vreun pact, ceva magic sau de basm, ori poate doar fantastic, un fel de legământ, să ai pe veci răbdare. Să știi când tonul să ți-l schimbi, să știi să te împarți între atâtea suflete și mânuțe ridicate către tine când oamenii lor mari și cei mai dragi nu le sunt acolo. 

E mare greutate, cred, să te ții mereu așa. Un stâlp care să culmine atâtea inimi agitate. O voce care să-i acopere pe toți și ei să se simtă în siguranță. O mână care să le ajungă atâtor trupșoare. Doi ochi care să-i poată vedea pe toți. O inimă în care să încapă câte puțin din Marc, din Tudor, din Ana, din Alex, din Izabela, din Paul, din Delia, din Matei, din Miruna, din… toți. 

Căci, vezi tu, toți sunt ai tăi, atunci când părintele pleacă. Căci, vezi tu, ei stau acolo lângă tine atâtea ore bune. Ești, poate, un fel de mamă nu de împrumut, căci tare mă zgârie acest cuvant, ci un fel de mamă de lapte. Și nu spun aici că le oferi hrană de la sânu-ți. Nu. Tu le dai din tine. Un altfel de bucate. Toată inima ta cred că e un fel de căsuță dulce din Hansel și Gretel. Și acolo se adună și se îmbulzesc toți copilașii aceștia.

Dragă doamnă a copilului meu, să nu mă privești cu îndoială. Doar și tu ești mamă, nu?

Știi ce înseamnă să îți fie teamă. Să nu știi dacă îi e bine. Să nu știi dacă îi e prea frig, prea cald, prea dor, prea nevoie. 

Tu ești omul care ești cu el atât de mult timp. Eu sunt aici și trag. Eu sunt aici și scriu. Eu sunt aici și nu sunt cu el. Pentru toate acestea și încă puțin mai mult, despre care nu-ți pot vorbi, ar trebui să-ți creez o odă. Dar nu o să o fac. O să-ți spun așa, cum se zice, ca de la mamă la mamă, ca de la mamă la om de încredere, ca de la mamă, la inima în care se afundă copilul meu atunci când eu nu sunt.

Îți mulțumesc pentru ce îl înveți. Îți mulțumesc pentru că îl asculți. Îți multumesc pentru că ești când eu nu sunt. 

Și chiar de-mi vei zice că asta ți-e datoria, știu, dar când ajungi să te dedici datoriei și să fii acolo și cu ochi, și cu dinți, și cu urechi și cu mâini și cu tot, e mai mult decât atât. Pentru că, în fond, tu ai grijă de pui de oameni. Ce poate fi mai vulnerabil decât asta?

Și cred, mai cred că e tare necesar să avem încredere în doamnele copiilor noștri. Dacă noi nu avem, ei nu vor pleca pe piciorul bun. Eu am știut din prima zi. În care deși eram toată cu sufletul în gât de îndoieli și temeri, doamna mi-a zis: vă sunăm dacă începe să plângă. Și m-a sunat. Vă scriem. Și mi-a scris. Vă trimit poză. Și mi-a trimis. Vă anunț. Și mi-a răspuns de fiecare dată. Asta, vedeți voi, asta contează pentru o mamă. Să îi arăți că poți fi omul ei și omul copilului ei, atunci când ea nu e. 

Iar dacă-i mai porți și drag acelui micuț, atunci e de ajuns.  E de ajuns cât să dai viață unei fericiri cu două chipuri. Una pentru omul mic, cealaltă pentru omul mare.

Dragă doamnă a copilului meu,

Sunt fericită că ești. La tine-n inimă cum e? Cum de încap atâția?

*Acest text este scris în urma propriei experiențe a micului meu la creșă. Orice asemănare cu locuri sau persoane reale este întâmplătoare sau presupune o intenție artistică. Cu toate acestea, mulțumesc surselor de inspirație: Mădă, mereu acolo și stâlpul amintit în text, Steluța, o stea cu zâmbetul pe chip întotdeauna.