Contract

Minune, i-am zis :
Iarta-mă!

Pentru nopți
În care stau lângă tine cu telefonul în mână. Poate ar trebui să-ți țin mâna în mâna mea.

Și pentru zile
În care nu-ți mai sunt alături ceas de ceas. Poate ar trebui să las totul și să fug la tine.

Și pentru faptul că îți lipsesc.

Pentru că acum dormi fără mine la vreme de amiază.
Pentru că acum te joci fără mine.
Pentru că tu crești, crești,
Crești:
Iar eu nu te mai văd secundă de secundă.

Cine o fi dat legea asta
Ori natura
Ori soarta –
Ca mama după ce a ținut legată de a ei inimă clipă de clipă
-Un omuleț din pântec al ei-
Într-o zi, oarecare, de vineri, ori de marți, să nu mai fie așa cu el?
Lângă el,
Prin el,
Pentru el.

Nu te mai văd cum crești.
Nu te mai aud eu prima când spui cuvântul ‘cela nou
Doare ca-n gură de peșteră
Și mă simt singură atunci.

Prind dorul de tine și-l calc în picioare
Îl înec în prima baltă din calea-mi-
Dorul-
De mine
Dorul-
De a-ți fi mamă cu normă întreagă.
Se pare că viața m-a concediat
Ori poate am demisionat și am trecut
Absurd
La juma’ de normă.
Ce fraieri!-
Sunt ei,
Șefii ăștia numiți: viață și
Așa trebe’
Și
Asa se face.
Habar n-au ei
Deloc,
Chiar,
Că a fi mamă

A fi mamă
Da-
E cu contract
Nelimitat.

N-au ce să-i facă
Pot să dea penalizări,
Puncte-n minus,
Avertismente
-În van e tot-

Pe viață m-am angajat
La a iubi un copilaș.

Semnat.

fb-share-icon0