Care-i punctul în care ți se termină răbdarea, mamă?

Uită-te bine la el. Oprește-l cu ochii.
Care-i punctul în care ți se termină răbdarea, mamă?

Pune piciorul pe el. Dă-l mai încolo, desparte-l de tine. Dar nu îl strivi de tot.
Pentru că aș vrea să te mai uiți încă o dată, bine de tot, la punctul în care ți se termină răbadarea.

A cui e vina?
Chiar e a copilașului tău? Sau ce mai e, de fapt, acolo?
Lasă-mă să stau cu tine la masă și să te întreb ceva, să facem un exercițiu de conversație, dragă mamă.

Cum ar fi ca cel la care ajungi seara acasă, să nu fie nemulțumit de cina pe care i-ai făcut-o în grabă, ba chiar să te întrebe așa, dintr-o doară:
Mami, cum ți-a fost azi la serviciu?
Mami, ești obosită, vrei să dormi și eu să te mângâi?
Mami, în seara asta poți să nu faci nimic.

Ce înseamnă să nu faci nimic pentru o mamă și unde se termină răbdarea pentru fiecare în parte?
Poate în plânsetele copilului tău ești încă tu mică.
Poate în furia lui de-acum, din ceas de seară, e încă furia ta de azi prelungită până la voi în casă.
Poate ai nevoie de niște firimituri de iubire sau poate nu îți mai ajung acele firimituri pe care le primești de la omul tău.
Sau poate azi a fost doar o zi foarte proastă.

Și totuși, unde ți se termină răbdarea și de ce?
Ce te împiedică să mai iei încă o gură de aer, să nu smucești, să nu tipi, să nu te înăsprești?

Într-o zi mi-a venit în cap o idee trăsnită. Eram foarte frurioasă și nu mă mai înțelegeam deloc cu tine, copil al meu. Dar am început să număr până la 10, apoi până la 20, apoi până la 30, apoi până la 40 și apoi până la 50. Așa a dispărut, s-a stins, s-a mistuit uraganul ce se pornea din pieptul meu înspre degetele de la mână. M-am liniștit. Așa ca mi-am mulțumit în mine de ideea ce-mi venise. Funcționase.
Dar în altă zi nu a mai funcționat.

Așa că mi-am spus în minte iar că trebuie să îmi găsesc un coș și să îl umplu cu arme. Doar așa aveam să pot supraviețui, să pot fi o mamă bună.
În coș am pus așa:

1. Numără în gând până la 50 în cel mai înalt punct al furiei tale. După 50 instinctul de a lovi, de a țipa dispare.

2. Gândește-te cum ți-a fost ție mică atunci când te-ai aflat fix în aceeași situație. Cum ai fi vrut să fie mama ta cu tine și ce ai face tu? Imaginează-ți că tu ești ea și că el, copilașul tău, ești tu.

3. Pleacă din camera. Pleacă fix atunci. Nu mai sta lângă el. Spune-i că trebuie să pleci să te liniștești. Dacă furia e prea mare, pleacă, apoi revin-o și explică-i prin ce ai trecut.

4. În fața furiei tale, pune o proiecție. Aceea a copilului tău peste câțiva ani. Îți vei asuma să crezi că nu își va aduce aminte de tine așa? Merită oare?

5. În nopțile în care ai insomnii, iartă-te. Și stai de vorbă mai mult cu tine. Plânge ce ai de plâns, treci peste poduri și hotare, pune lacăte unde e cazul, dar fă ceva bine: crește-ți copilul împăcată cu tine.

Și cu aceste arme am plecat la drum.
Uneori a mers, alteori nu.
Uneori merge, alteori nu.

Dar la fel ca voi, sunt și eu, mamă, și am datoria să încerc să mă lupt zi de zi, înarmată din cap până în picioare, până-n dinți, cu furia.
Cine știe, poate într-o zi o să înfrâng.

Semnat,
o mamă luptătoare

Credit foto: Julien Pouplard on Unsplash.com