Când te surprind jucându-te singur

Parcă, îți spun zău, mi se strânge inima,
Dar nu știu de ce-
De fapt,
Cred că știu.
Mi-e ciudă că încep să fiu cam bătrână
Și că obosesc prea mult
Că stresul mi-a mâncat din umeri
Și îngrijorările din brațe

Aș vrea să fiu părintele tău
Cu față de copil
Dar și cu mâini,
Picioare,
Ca în pat să sar cu tine odat’

Mi-e ciudă,
Când mă uit la tine cum te joci
Cum apeși cu degețelul pe lucruri
Cum vorbești cu prieteni și fantome imaginare
Îți spun, zău,
Mi-e ciudă de mor și inima mi-e praf
Că sunt prea mare
Că sunt prea cu gura strânsă
Și am uitat undeva
Între o ușă deschisă și alta închisă
Cum e să zâmbești și să trăiești
În povești

Mi-e ciudă ca prea am luat-o pe bune pe lumea asta
Că m-a lovit ce a spus unul și altul
Că m-a dărâmat un zid și încă unul
Că n-am fost mereu stâlp și nu m-am ținut bine

Așa că acum
Când după peretele ăsta alb eu stau și te privesc
Cum singur tu te joci
Îți spun, zău, îmi vine să-mi șterg lumea
Să-mi las nebuniile în spate
Și să stau așa agățată-n clipa asta
În care tu ești prea frumos
În care tu ești doar copil
Doar copil.

Mi-e ciudă de mor că nu mai sunt
Doar copil.

Mama.

Photo: unsplash.com