Când a fost ultima oară când ai făcut ceva ce ți-ai dorit?

Ochii. Sunt mari, rotunzi, frumoși. Cum altfel ar putea fi ochii de copil? Au culoarea unei măslini verzi-maronie sau cel puțin, așa îmi place mie să-i văd. Se fac mai mici. Și mai mici. Se alungesc și se închid.

Eu încă rămân acolo lângă tine. Încerc să-mi opresc cu spatele înțepenit mișcările corpului, nu vreau să mi se mai audă nici măcar părul foșnind. Ori bătăile inimii. Încremenesc așa lângă tine.

Te privesc cu ochii aștia ai tăi închiși și îmi vine întruna să-ți zic cât de frumos ești, dar, deși nu cred în deochi, mi-e frică de ți se va întâmpla și chiar nu vreau să ți se facă rău. Nu-mi place când te văd lipsit de bucuria aceea roșie a ta în obraji, care-ți arde fața într-un fel de energie solară.

După ce adormi, eu am făcut un fel de chezășie cu patul. Încerc să mă ridic din el, mă împing pe o parte și pe alta, mă târ, e bine, am ajuns aproape de marginea lui. Apoi încă o dată mă salt în sus și gata. Sunt în picioare. Apoi pașii până la ușă. Ar trebui să fiu un fel de animal, să pot umbla subteran.

Dupa ce tu adormi, eu am un fel de univers paralel. În unele nopți e plin de farfurii și boluri murdare, în altele de câte o peliculă și mâncare ce nu-i bună (asta-i pentru mami, pui, nu e bună pentru copii). De fapt, nu e bună nici pentru mami, dar ce mai contează?

Dupa ce adormi, eu mă așz pe un scaun în bucătărie. În fața mea stă o altă femeie. Habar nu am cine e.

Ce mai faci?
Bine, tu?
Dar eu te întreb ce mai faci?
Ce să fac? Trăiesc și cresc un copil. Sunt zile când îmi vine să îl plâng când văd cum crește. Sunt zile în care-mi doresc să rămân singură, să am timp să îngrijesc mușcate pe terasă și să nu aud decât liniștea și praful din casă.

Și ce simți despre toate acestea?
Ce să simt. Nu prea vorbesc cu nimeni despre asta. De parc-ai putea spune cuiva așa simplu: azi n-am chef să-mi cresc copilul. Doar ce-or să zică? Ce zic toți: păi de ce l-ai făcut? Și știi, nici măcar nu e vorba despre chef, despre neiubit sau nedorințe, e vorba despre un fel de stare în care simți că atârni și că nu mai faci nimic.

Și nu ai cum să ieși din ea? Nu-i nicio ușă?
Bună întrebare. Ar trebui să caut o ieșire, dar niciodată nu m-am gândit la asta. Uneori, îmi place să stau doar și să nu fac nimic. Și atât.

Bei o cafea?
Nu beau, dar aș putea să-mi torn un pahar de vin.
Ți-e dor de tine tânără?
Nu neapărat. Da și nu. Mi-e dor de idealuri, de greșeli mai puțin.

Ești fericită?
Ciudată întrebare. Fericirea e la ore fixe? Are spațiu? Îți răspund și eu la fel, daca vrei să fii arțăgoasă.

Bine. Retrag. Atunci te mai întreb ceva și gata. Când a fost ultima oară când ai făcut ceva ce ți-ai dorit?
Tu auzi ce aud și eu?
Nu. Ce?
Copilul. Plânge. S-a trezit.

Credit foto: shutterstock.com