Au zis să nu-mi umplu golurile cu tine. Eu zic că asta-i fericirea.

Goluri.

Uneori, în mine nu mai rămâne nimic-
Pentru că alerg atât de tare,
Pentru că mă umplu cu atâtea,
Nu dorm aproape deloc-
Pentru că sunt un fel de sistem cu două butoane tocite-ruginite on and off
Uneori, în mine e atât de gol …
.

Și nu-mi rămâne decât să-l umplu cu puțin de tine.
Puțin din ochii tăi.
Puțin din gura ta. Cine-o fi desenat-o așa? Cu perfecțiune înăbușită-n cărbuni?
Dar părul? Degețelele? Tu, tot?

Nu știu cine. Habar n-am.
Și ce mai contează?

Ce mai contează, dacă în toată tristețea mea, tu umpli încet și sigur,
Picături de ploaie,
Fulgi de zăpadă,
Goluri urieșești?

Ce mai contează dureri și neputințe
Cănd tu, copil al meu,
Ai puteri peste mine, peste lume,
Peste stele și pământ?

Ce mai contează dacă-mi bate vântul între artere,
Ce mai contează dacă inima mi-e strânsă
Ori ochii umeziți-

Dacă am măcar o oră
Dacă am măcar o zi
Dacă am măcar ani câțiva-

Să te privesc.
Să te iubesc.
Să te știu al meu.

Ce mai contează?