Ai la cine să te întorci acasă? Da, dragă părinte, ești un norocos

Câteodată mă ține de mână așa… se încolăcește pe brațul meu și e greu să-l desprind de acolo.

Câteodată o dă într-un râset copilăresc, dar atât de copilăresc de-mi amintește de chiar Amintirile lui Nică, ălea cu capra, cu urcatu-‘n copaci, cu toate peripețiile posibile și năzbâtiile, încât mi se duce toată supărarea din ziua mea în care am impresia că nu-mi merge bine nimic. 

Ba, câteodată mai face încă ceva. Îmi spune, de exemplu, ca-n seara asta, după ce am fost toată ziua cu el acasă, îmi spune așa cocoțat în brațele mele cu mâinile împreunate de gâtul meu; fir-ai tu șirag de mărgele de copil scump ce ești!…:

Mami, îmbrățișare, dor fost de tine!

Și-apăi, ce să mai zici? Lipsisem două ore de acasă doar. Iar când știi, când simți, când ți se zice asta fără premeditare, fără nimic aranjat… știi că ești un om norocos. Al naibii de norocos. Căci n-ai cum să găsești pe lume comparații, metafore, vorbe de duh mai potrivite-n peisajul acesta. Un copil care-ți declară dragostea ție, părintele lui. 

Simplu, așa, ca de la natură, negru pe alb, ca de la inimă la inima, mami, vezi tu, mi-a fost dor și ți-o spun. Nu știu cine, cum l-a învățat ce-i dorul, ce-i îmbrățișarea, cum să le spună el așa cruciș-gropiș în cuvinte, cert e că le spune sincer, fără nimic ascuns, iar asta e mai mult decât cer și pământ. 

Mai mult decât tot ce aș putea vrea.

Și atunci îmi trag singură poate în gând una peste umăr, sau poate un semnal de alarmă din acela mare, mare mare de tot, de-aș putea ieși-n bulevard să mă auziți cu toții acum, ah ce fericire-ar fi!- 

Când te intorci acasă… când ai la cine te întoarce acasă, și acela ți-e copilul tău sănătos, frumos și care-ți exprimă dorul în gesturi și iubire din acelea de-adevăratelea, păi, faceți cu mine ce vreți, ziceți ce puteți, căci nimic nu mai are sens, LUMEA E A MEA! 

Credit foto: unsplash.com