10 lucruri pe care aș dori să și le amintească despre mama
  1. Că sunt aici. Că întotdeauna voi fi. Doar să ia telefonul, să-mi scrie, să dea un semn.
  2. Că știu că nu am fost mereu cât și-a dorit, dar mi-am dat toată silința. Să nu uite de vacanțele noastre la mare, de banalele noastre ieșiri în parc.
  3. De pastele cu sos care îmi ies bune doar când i le fac lui. Hai, și ciorba de pui.
  4. Să nu uite că mi-a zis într-o zi că îmi miroase părul frumos.
  5. Și să nu uite că mi-a mai spus că ne iubește pe amândoi, pe mama, dar și pe tata.
  6. Să nu uite de cum îi citeam seară de seară. De cum îl sărutam și-i dădeam toată iubirea mea înainte să plece-n somn.
  7. Să nu uite cât de multe a adus în viața mea. Să nu uite că e o ființă minunată. Că e a cuiva. Că exist eu, dincolo de orice margine s-ar afla, care aș alerga până unde e el, care aș călca orice-n picioare orice și l-aș ajuta de nevoie ar avea.
  8. Să nu uite cum coloram amândoi. Cum alerga ca să îl prind. Cum ne maimuțăream și râdeam ca niște țicniți. Cum puneam masa amândoi. Cum îl spălam pe spate cu multă spumă.
  9. Să nu uite de certurile noastre. De cum îmi ceream iertare și ne împăcam după.
  10. Să nu uite că într-o zi, într-o bună zi de iarnă, a schimbat total, în lung și-n lat, viața unei femei. O femeie pe nume mama.

Mamă dragă, tu, tu ce-ai vrea să nu uite niciodată, dar niciodată despre tine?

fb-share-icon0