(XIX)*Celei care a închis ochii și și-a pus o dorință*

Închide ochii și puneți o dorință.
Mama. Așa mi-a spus.

Închide ochii și puneți o dorință.
Tu, pui de om. Așa i-am spus.

Am creat fericirea dintr-un soi de plastilină, avea culori care mai de care, forme și mărimi. Am modelat-o mult, așa cum am putut mai bine, încât să ajungă la o formă perfectă. Vezi, tu… tu m-ai învățat că să ajung la fericirea aia mare de tot… nu-i chiar așa de simplu.

După aceea, simțeam că lipsește ceva. Mie nu-mi era mereu bine lângă tatăl tău. Ba într-un ceas, ajunsesem să cred că nu ne mai iubim. M-am dus la baie. M-am spălat pe față cu apă rece de tot și am plâns mult. Apoi, ghici ce am făcut. Dragoste. Mi-am dat seama că o ceartă sau că o lume sau o viață e prea mică, prea mică pentru ce am eu cu tatăl tău. Eu pentru el. El pentru mine.

Apoi, într-o zi, mi-a mai năzărit ceva. Simțeam că eu sunt prea goală, prea puțină în a-ți oferi ție cât ai nevoie, așa că am început să umplu timpul și nevoia ta de mine cu câte și mai câte. Am cumpărat jucării. Apoi mâncare. Apoi haine. Apoi cărți. Apoi culori. Și… într-un final, ghici ce am făcut. Da. Le-am pus în coș pe toate.

Pentru că nimeni nu o înlocuiește pe mama.

Nimeni, copile, iar eu trebuia să o știu cel mai bine.

Acum știu. Știu. Promit să nu mai cumpăr atâtea. De acum înainte, mă dau ție gratis toată.

Eh, și după toate acestea, tot într-o bună zi, mi s-a mai întâmplat ceva. Mi-am dat seama că a trecut tot ce mi-a fost greu, rău, chin, frică, negru. Tu, prea mic, durerile tale, lipsa de somn sau de odihnă sau de mine fără tine, doi sâni crăpați, o singurătate frântă între patru pereți și un pătuț în care nu ai stat niciodată. Lacrimi, gânduri, stări.

Sentimentul de a te simți incapabil pentru ceea ce ți s-a dat. Sau și mai rău, de a te simti rău, vinovat, groaznic. Și acum, acum când totul e atât de-n spate, aleg să le țin pe toate undeva în gând sau poate undeva între arteră și ventricul, nu o să le înmormântez, căci, ghici ce, mi-s dragi și acelea, pentru că fără ele, habar n-aș fi avut acum cât de puternică sunt.

Lavă
Foc
Piatră
Fulger
Furtună
Nisip
Mare
Salcâm
Sunt toate la un loc.

Sunt apă,
Sunt aer,
Sunt viață
Și… vreau să-ți mai mărturisesc ceva. O să trăiesc viața asta cu toți dinții, cu ghearele o să țin de ea, cu inima pe toate părțile, numai ca să pot, să pot să îți fiu în ea.

Și dac-oi putea, aici să-mi ghicești acum…
Dacă-oi putea, înc-o viață pe atât să mai trăiesc. Doar ca să-ți fiu complet, a ta,
Mereu.

Pune-ți o dorință, mama.
Și-am zis atunci, în gând,țipând: