(XII)*Celei care a iubit*

Am iubit din toate oasele, din toți rărunchii, am iubit cu toată pielea mea. Tineri, bărbați, din cei care trec și nu se mai întorc.

Am iubit o mamă și un tată ce-mi erau părinți. Chiar de nu mi-am găsit mereu alinarea între ale lor brațe, chiar de ne-am despărțit prea devreme și absent din a fi împreuna toți. Tata a plecat într-o parte, mama într-alta, eu am rămas undeva la mijloc, mereu căutând între ei doi, mereu întrebându-mă de ce mie, de ce eu, ce-am făcut rău. Între ei doi, mereu mi-am căutat familia.

Am iubit apoi o bunică. Cu pielea grea de riduri, cu păr văruit, dar atat de bună, căci am crezut c-acolo, la pieptul ei cald, se poate termina viața și poate începe din nou.

Și după, am iubit un animăluț și l-am pierdut printre degete și m-a durut cum n-am crezut că poate durea iubirea.

Am iubit până la stingere, până la neștiință, chiar și pân’ la sufocare uneori.

Am învățat să iubesc prin litere și cifre, prin cuvinte și necuvinte, printre trupuri și buze. Am iubit cu tot ceea ce existam.

Apoi l-am iubit pe el. Simplu, curat, am simțit că-i un om bun și mi-a fost de-ajuns. Nu era nici un joc aici, nici un labirint, nici o goană. Ne-am avut unul pe celălalt și ne-am iubit.

Și acum te iubesc pe tine. Te-ai decupat din mine, copil dulce.

Dar n-ai putut rămâne separat. Ne-am legat de mii de ori, de atâtea ori ca nici nu le mai știu socoteala.
Mama, am nevoie de tine.
Și ai venit înapoi, în partea aceea decupată, sub sânu-mi, între coaste.
Mama, plâng, și tot la tine vreau.
Și-am iubit din nou.

Te-am iubit pentru că erai atât de neajutorat, pentru că ți-ai pus toată ființa între două brațe, iar brațele îmi aparțineau. Între două mâini, cea dreaptă și cea stângă, te-ai legănat, ai râs, ai plâns, ai gângurit, ai simțit ce simțeam și eu.