(VIII)*Celei care s-a înșelat

Cât m-am înșelat!
Am făcut liste. Câte și mai câte pentru tine. Scriam, tăiam, scriam, încercuiam, tăiam.

Scutece mărimea 1-un pachet, dar tu erai pentru mărimea 0. Ai venit pe lume luptându-te la ceas cu soarta, cu atâta îndârjire, cu atâta nerăbdare, ținându-te în doar două mânuțe subțiri, ah, erai un pui, un pui, cinci degețele.

Hăinuțe cât cuprindea uscătorul am spălat și călcat și te-am aburit în burtică de la fierul încins, dar tu ai folosit două-trei pijamale în primele luni.

Cât m-am înșelat.

Am montat pătuț, tu ai vrut în pat, lângă mine, lângâ mama, te-ai fi băgat la loc în burtica mea, de-ai fi putut. Între coaste, între artere, în inimă.

Am spus tuturor că nu am nevoie de ajutor, dar aveam. A fost mai greu decât mi-aș fi închipuit, decât aș fi putut socoti. Of, de ar fi venit atunci cineva. În acele zile de început, cu o supă, c-o îmbrățișare, cu un le faci bine, va fi bine, plânge-mi pe umăr de vrei.

Cât m-am înșelat!

Am zis că alăptatu-i floare la ureche, dar a fost crâncen să-i găsesc cusurul.

Am zis că tu n-o să ai colici, că o să le fac față, dar la patru dimineața în multe nopți la rându-mi, credeam că-i sfârșit de lume, plimbându-te în podul palmelor.

Am zis că eu nu o să te las să plângi, dar uite că mi s-a-ntâmplat. Să nu mai pot. Să plec de lângă tine, neștiindu-ți graiul lacrimilor.

Am zis că o să fac de toate când de tine grijă voi avea acasă. Că voi citi, că voi găti, că ce mă voi mai plictisi, că înțeleaptă mă voi face. Dar timpul s-a crucit, s-a învârtit, a răcnit stop pentru mine. Cât m-am înșelat. M-ai ținut lângă tine cu toate secundele, cu milisecundele, cu tot de care te-ai fi putut agăța.

Cât m-am înșelat.

Am zis că o să stai la toți în brațe. Dar n-ai făcut-o. Cât m-am înșelat. Am zis că după doi ani de tine o să alerg spre locu-mi de muncă fericită înapoi, dar îmi fulgeră și tună-n mine că suntem atâta vreme despărțiți.

Cât m-am înșelat! Credeam că eu calmă mereu voi fi, că nu voi țipa, că nu voi trânti, că nu-mi voi mușca limba, că nu voi greși, că eu perfectă voi fi, nu ca ea și ea și ea. Și câte dintre noi, naive și prostuțe, au gândit-o, nu?

Cât m-am înșelat. Credeam că eu și tatăl tău prin toate-am trecut. Și durere și ispite, și fericiri și doruri. Nu știam că tu aduci lumea asta reală într-alte dimensiuni, mai grele și ușoare, mai extreme și singulare.