Tu, copil al meu care nu mă faci să sufăr niciodată

Tu, copil al meu care mă privești cu cea mai mare bunătate din lume

Tu, copil al meu care vindeci doar când îți lași mâna pe fruntea și pe părul meu
Tu, copil al meu care mă faci să uit chiar și pentru o secundă

Tu, copil al meu care nu mă faci să sufăr niciodată

Mă-ntreb, de ce oare atunci când creștem, crește cu noi și inima noastră
Și nu rămâne ea așa, ca de copil,
Și nu rămâne ea așa, fără supurări și fără cicatrici, fără să îmbătrânească sau să se învechească
Mă întreb de ce nu rămâne ea o inimă care să nu facă să sufere și care să nu sufere la rându-i

Tu, copil al meu care nu mă faci să sufăr niciodată
Care mă iei din umbre și mă ridici în lumină
Care prin joacă uiți de tristeți și de nedreptăți
Tu, copil al meu care râzi cu tot râsetul de mine,
Tu, copil al meu care plângi și uiți imediat după ca și cum n-ar fi existat,
Tu, copil al meu bun, blând și răbdător
Cu-o inimă întreagă în care ai loc și vrei să dai lumii ce-i mai sincer și angelic

Tu, copil al meu care nu mă faci să sufăr niciodată
Mă-ntreb dacă ți-aș putea mulțumi cândva, cumva în lumea asta toată
Pentru fiecare zâmbet, pentru fiecare strângere de mână
Și pentru fiecare strângere în brațe a inimii mele
Eu – o mamă căreia i-e greu să primească îmbrățișări

Tu, copil al meu care nu mă faci să sufăr niciodată
Te-ntreb pe tine să-mi spui oare
Cum aș putea să fac cu inima ce doare
Aș vrea s-o am din nou, să fie ca a ta
Fragedă și tânără și roz, deschisă
Să nu-i fie frică de nimic ce ar putea
Să-i zdrobească pulsul
Să-i frângă colțurile
Să-i apese aortele
Și s-o sufoce atât de tare
Încât să nu se mai recunoască pe alocuri

Tu, copil al meu care nu mă faci să sufăr niciodată
Spune-mi cum să fac să mă cobor în lumea ta plină de bine și de îngeri
Și de-un rai în care eu am încetat demult să cred?

Credit foto:pexels.com