Tu când te mai iubești?

Unghiile neșterse de câteva săptămâni, ca să nu zic luni, dar mi-e rușine.
Prietena aceea pe care am zis că o sun și nu am mai făcut-o.
Cartea aceea pe care am vrut să o încep și a rămas pe noptieră, lângă mine.
Paltonul acela din vitrină. Pe lângă care am trecut atunci în grabă, dar l-am văzut. Aveam plasele pline de hăinuțe pentru el și am zis las’ că vin eu și mâine sau miercuri, într-o zi de miercuri când doar atunci am liber două ore, să îl probez. Să văd cum îmi stă.

Paltonul s-a vândut între timp.
Unghiile sunt tot neșterse .
Prietena nu a mai zis nimic, căci nici ea nu știe ce să mai creadă.
Cartea… cartea e lângă tine și când dai să pui mâna pe ea zici: lasă, mâine seară. Și adormi.

Dar tu? Tu, mamă? Tu când trăiești?

Poate o să îmi zici că ce contează, că oricum, tu ești fericită și că ai un copil, că asta înseamnă să trăiești de fapt.

Sau poate o să îmi zici că trăiești la somnul lui de prânz.
Sau poate că începi să trăiești după ora 21.

Sau poate o să îmi zici că nu știi. Că ai uitat cum e.

Iar eu îți voi spune că și eu am uitat. Că nici eu nu am soluții prea multe.
Că și eu alerg. Ca și eu mă împart. Că nici eu nu știu cui să i le mai dau.
Că, poți cere cât ajutor o fi de cerut, dar când nu ai de la cine, nu ai și aia e.

Așa că, vă rog, nu le mai ziceți mamelor:

Măi, da mai ieși și tu;
Măi, da lasă-l și tu cu ai tăi;
Măi, dar n-are nimic dacă te duci și-l iei puțin mai târziu de la grădiniță;
Măi, dar ai nevoie și tu de o pauză.

Credeți-mă cu adevărat, ele chiar o știu. O știu atât de tare, încât de fiecare dată când o mai aud, ele rămân secate, frânte, confuze, chircite în ele însele.
Știți de ce?

Că poate nu are cu cine să își lase copilul.
Că poate nu e nicio bunică acolo care să vină și să fie.
Că poate oricum îi e greu că-i toată ziua la muncă fără el, de ce-ar mai vrea să-ntârzie după copilașul ei?

Că poate da, din toată inima ar vrea pauza aceea. Bagajul și l-ar face, mâine ar pleca, la plajă ar sta acum, nisipul între pumni l-ar sfărâma, dar vezi tu, tu, străine, nu-i ești în pielea ei de mamă.

Căci de-ai fi, poate atunci ai înțelege –
Centimetru de-a centimetru
Grijile din mintea unei mame,
Dorințele ei nespuse,
Supărările ei înmulțite
În zile care trec, care-s prea la fel –
În timp în care ea trăiește, dar de fapt,
nu prea.

Și, nu te uita urât, acel pui de om da, îi dă oxigen,
Dar uneori ,vezi tu, sunt și perfuzii din care aerul se răsfiră fără să-ți dai seama.

Tu când te mai iubești?

Credit foto: unsplash.com