Tigaia

O tigaie. O vezi zi de zi. E acolo, pe aragazul tău.
Așa e și o căsnicie.
Uneori o ascunzi, dar orice ar fi, dai de ea.
În orice colț ai pune-o.
De cele mai multe ori ai nevoie de ea. O cauți obsedat, pentru că e tigaia ta. Ai făcut mâncarea cea mai bună în ea, în fond. Zile la rând, ani la rând, amintiri la rând.
Tigaia.
Uneori te-a ars. Uneori s-a ars mâncarea din ea. Dar niciodată nu ți-a venit să o arunci. Cum ai fi putut să faci asta? Pentru tine, era cea mai bună tigaie, în ea făceai felurile tale preferate, ea te-a hrănit atâta amar de vreme.
Tigaia.
S-a scorojit. S-a făcut neagră pe dedesubt.
E ruginită. Și tot nu vrei să renunți la ea.

Uneori, te duci la magazin și te gândești că ai nevoie de o tigaie nouă. Că trebuie să o schimbi odată pe cea de acasă, că nu se mai poate așa.
Dar din frică, din lașitate sau poate doar din obișnuință, nu faci pasul ăsta. Cine te-ar putea asigura, de fapt, că tigaia nouă ar fi mai bună decât cea de acasă?
Căci tu o vezi doar pe din afară, nu știi cum iese mâncarea la cea nouă. Dacă nu ți-ar plăcea? Ce te faci atunci?
Tigaia.

Îți vine uneori să o pui pe foc și să o lași așa, să se încingă. Ai impresia că ți-ar fi mai ușor să treci peste neînțelegeri și dureri.
Dar, vezi tu, fumul s-ar ridica în aer și vei ajunge să-l inhalezi.
Tigaia.
Lucrul ăsta ciudat de care nu te poți despărți, deși ai vrea.
Lucrul ăsta despre care nu vorbești cu mine.

O tigaie… și atât.

Dar să știi că dacă ai început să te gândești la asta, nu-i a bine.
Și să mai știi ceva.
Există viață după orice.
Și după oricine.
Contează doar să fii tu fericit.
Cu tigaia pe care o ai acasă.

Ești fericită?

Credit foto: pexels.com