Te rog eu mult…!

Copiii – creaturi de pe tărâmuri de visuri împlinite…au inimi. Da, da, au și ei inimi. Mici, mici, mici.

Inimi de cristal.

La cea mai mică atingere, la cea mai mică scăpare, la cea mai mică neatenție, riști, dar n-ai idee cum și cât de tare și de mult…s-o faci țăndări.

Te rog eu mult…oprește-te la timp.
Te rog eu mult…mutilează-ți furia, n-o lăsa să te absoarbă ea pe tine.
Te rog eu mult…gândește-te de două ori.
Te rog eu mult…mușcă-ți buzele înainte să o spui.
Te rog eu mult…scutură-te, din și cu tot trupul.
Te rog eu mult…nu uita că dacă ești mare, nu înseamnă că ai drept peste cel mic. Sau asupra sa. Sau în fața sa.

Te rog eu mult…nu-l face să se simtă mic.

Te rog eu mult…ai grijă de cristalul tău. De inima ce din tine a ieșit ca o cochilie-n lume.

Te rog eu mult…nu căuta să îți lingi și vindeci rănile, arsurile tale interioare în fața acestei inimi de cristal.

Te rog eu mult…las-o pe ea să zboare, să crească, sa înflorească, să fie vie, pură, clară, de neatins.

Las-o să bată ea cum poate, cum știe, cum îi vine.