Suntem părți din părinții noștri, haideți să fim cele mai bune

Dar… spune-mi, tu când închizi ochii și-ți lași gândurile să se înșire în pernă, nu te gândești la mama ta? Nu te gândești la tatăl tău?

Spune-mi, de câte ori în zi îți spui să-i suni acum și-apoi, nu-i mai suni?

Când am fost la înmormântare la tataie, în momentul predicii, preotul a spus ceva la care ma gândesc acum, când vă scriu. A spus că suntem părți din părinții noștri.
Ca mama și tatăl nostru sunt în noi. Și că atunci când ei se vor duce, vom simți că se rup părți din noi.

Atunci m-am gândit de ce sunt copiii noștri atât de legați de noi. M-am gândit la copilul meu, la cât de mult însemn eu acum pentru el.
M-am gândit la mama, la tata și la cât de mult au însemnat și înseamnă ei pentru mine. Și când am fost mică și când sunt mare.

Știți? Nu știu dacă v-am mărturisit, dar mult timp am simțit așa, ca o frustrare pe părinții mei, că ar fi putut să facă mai multe, pentru noi, pentru ei, pentru familia noastră.

Dar cred astăzi că ei chiar au făcut cum au putut și cât au putut ei de bine. Și că ține doar de mine să aleg cu ce bucăți din ei să rămân în mine.
Să rămân cu plimbările în cărucior alături de tata, care mă lua cu el peste tot, deși eram un bebeluș. Chiar și când se ducea să joace șah sau table cu băieții, mă legăna în cărucior.

Și să rămân cu bucățile din mama cele mai bune. Cum se făcea praf ca să avem de toate. Cum ne făcea torturi cu trei etaje ca să avem la fiecare zi de naștere. Cum era Moș Crăciun bogat la fiecare Sărbătoare. Cum m-a învățat să scriu și să fac cele mai frumoase litere.
Cum m-a învățat să șterg praful.
Cum m-a învățat despre absorbante, despre băieți și despre ale lumii.

Astăzi, aleg să rămână în mine cele mai bune bucăți din părinții mei. Asta vreau. Asta simt. Și este eliberator, vă spun drept. Oare așa arată… iertarea? Oare așa se simte?

Dar nici măcar nu știu dacă pot spune asta. Eu nu am pentru ce să îmi iert părinții.
Poate că ar trebui să fac loc mai mult între mine și ei. Să îl las pe tata să se apropie. Să o fac din nou pe mama cea mai bună prietenă a mea. Habar nu am, dar cert e că îmi doresc mult asta.
Pentru că la finalul finalurilor, eu vreau să am în mine cele mai bune bucăți din oamenii ăștia doi, care oricum au fost ei, m-au iubit și mă iubesc mult.

Știu asta. O simt.
Iubirea de părinți te înalță peste ceruri!

Credit photo: pexels.com