PUIUL

S-a așezat mai întâi ea ca să-ncălzească bine locul –
L-a adulmecat, lins și mângâiat
Și-a făcut loc în el cu burta-i mare și grea
Ca să apese cât mai mult, cât mai tare, să lase acolo toată căldura ce putea s-o lase
Să fie bun pentru toate anotimpurile ce aveau să vie.

Culcușul,
Pătuțul,
Coșul,
Bârlogul,
Carapacea,
Marsupiul,
Cuibul.

Un plânset al naturii,
Un pântec de mamă
De dinăuntru în afară –
Așa vine puiul pe lume.

Un pui de viespe,
Un pui de căprioară,
Un pui de furnică,
Un pui de morcov,
Un pui de brad,
Un pui de om.

Cuibul e cald și îl așteaptă
Și-acolo,
Acolo începe minunea:
Viața,
Cutremurul,
Un pic de carne și un pic de suflet –
Cuvinte, necuvinte.

Toate suntem mame
Cu ai lor pui –
Toate mâncare le aducem în cioc,
Toate îi ținem la piept,
în brate,
pe umeri cocoșați,
în cârcă,
în gură,
în mâini,
pe cap.

Toate
Îi iubim,
Îi apărăm,
Fugim cu ei de ce e rău,
De uragan și frig.

Toate
Îi învățăm
Le arătăm,
Îi ținem lângă noi puțin
Și când puținul crește, cresc și ei
Și pleacă.

Toate
Plângem
Cu sau fără lacrimi.

Toate știm
Că se întorc sau nu.

Toate suntem în același rol
Unele bătrâne, altele mai tinere,
Unele cu inimi încercate, altele, poate, mai puțin,
Dar toate îl jucăm la fel de bine.

Căci Puiul
Ne rămâne în sus
și-n jos
și-n lung
și-n lat,
Adică peste tot.