Ochii tăi, copile

Îi iubesc ochii.
Ochii de copil spun cele mai de neînchipuit adevăruri.

Ochii de copil plâng cu lacrimi profunde. Ochii de copil sărută obrazul mamei apăsat și acolo li se-ntrupează vederea.

Ochii tăi la inceput nu mă vedeau prea bine, iar eu mereu mă întrebam ce culoare vor avea în final. Erau albaștri, apoi au fost gri, după acesa au rămas căprui, așa cum îi am eu, mama ta.

Cu ochii ăștia ai tăi m-ai privit când ai venit pe lume, când ai ieșit din mine, iar mie mi-a fost puțină frică, prea multă fericire și încă un pic de groază. Ce-o să fac eu de acum înainte cu acești doi ochi mari și adânci care mă privesc așa? Ce o să fac?

Cu ochii ăștia ai tăi m-ai privit când am fost o mamă rea.
Cu ochii ăștia ai tăi mi-ai stat zi de zi pe gene, pleoape și pe buze. Apoi mi-ai urcat în păr și de acolo ți-ai luat avânt în inimă.

Dacă mi-ar face acum cineva o operație pe cord, ți-ar găsi ochii acolo, copile. La fel de vii, de scânteietori, la fel de plini de adevăr, de nevinovăție, de ceva al lumii pe care eu nu îl mai am, dar îl învăț zi de zi de la tine, cu tine.

Acolo, între atrii și ventricule, ar fi ochii ăștia doi ai tăi, desprinși din cea mai bună poveste a lumii mele. Ei ar rămâne mereu deschiși ca să mă țină și pe mine la liman, să nu mă lase când îmi e greu, să mă facă să simt puțin mai tare ce înseamnă dorul, iubirea, grija pentru un copil.

Ochii tăi mă vor citi din miez de dimineață până-n noapte neîncetat, duios, la fel cum un copil își cunoaște mama dintr-o mie de mame, chiar și cu ochii închiși, numai după miros.

În fiecare fotografie pe care o caut cu tine în ea, mă uit întâi la ochii tăi. Apoi îmi pun Holograf pe Youtube și rămân cu versurile ăstea în mine și mă gândesc că peste ani, nu o să mai fii la o mână distanță de mine, să mă pot ridica din loc doar și să-ți sărut ochii dragi.

———————————
Însă ochii tăi…
Se vor pierde în noapte,
Lăsându-mă pe mine-n…
Urma lor.