Nu, nu există copii răi

Nu-i mai spune că e rau, 
Pentru că nu, nu există copii răi-
Există copii 
năzdrăvani,
ghiduși, 
ștrengari;
Cu nebunii de Nică a lui Creangă,
Cu bască de Gavroche,
Și zâmbet uriaș ca Gulliver.

Nu, te rog eu, nu-i mai spune că e rău,
Căci el e doar plin de viață, 
de joacă, 
de dorințe-
Vrea lumea s-o cunoască,
Pământul să-l mărunțească între degețele
Mânuțele să-și spele în bălți cu râme și noroaie.

Nu, nu-i mai spune că e rău,
Căci nu există copii răi,
Există doar copii cu ochii plânși,
Triști și care nu știu 
de ce tu și tu-i numești așa.

Nu, nu-i mai spune că e rău, 
E doar copil atât de mic, 
Atât de dornic de a ști și a simți 
Cum ești tu, 
Cum sunt eroii de poveste.

Nu, nu există copii răi, 
Există copii care vor 
Sânu-ți pentru liniștire,
Mâinile ca să-l ții încă puțin în brațe,
Gura să-l săruți întruna,
Vocea să-i citești minuni,
O pauză ca să-l privești puțin:

Să-i spui un bravo,
Un te iubesc,
Un ești grozav, copile!
Un mulțumesc.

Nu, nu există copii răi, 
Există doar părinți 
Care nu știu asta 
Și mă doare-
Și-i va durea și pe-acei copilași.

Căci nu, 
Nu există copii răi.

Există copii cu ochi de îngeri 
Cu mâini care se încolăcesc pe suflete de mame,
Pe brațe puternice de tați,
Prin nevorbe zicându-le:
Mama, tata, eu nu sunt rău,
Sunt doar copil.

Șoptește-mi tu, 
Ce e răul,
Ce e binele
Și cum să fac să le disting
Vorbește-mi:
Arată-mi încotro și pe unde,
Cum se desenează răul 
Cum să-l păcălesc c-o sărutare 
Să fie și el mai bun.

Căci mama, tata,

Eu nu sunt rău 
Și nici nu vreau a fi-
Sunt doar copil…