“Nu, n-ai voie, nu! Am zis NU!”
Nu arunca, nu băga în guriță, nu linge, nu te cățăra, nu rupe, nu e voie, nu pune mâna, nu stropi, nu scuipa, nu mânca de pe jos, nu trage! …
Oprește-te. Respiră. Ia-l pe NU și rupe-l în două. Trage-l de picioare până i se desprind, separă-l fără milă, lasă-l să zacă undeva în vreun colț pustiit. Nu-l mai gândi, șterge-l din glas. Zdrobește-l cu buzele de poți.
Copilul tău l-ar zdrobi de-ar putea, cu piciorușele. S-ar urca pe el și i-ar trage una, două, trei picioare. L-ar lua de coadă și l-ar azvarli cât colo, l-ar trage de urechi până i s-ar lungi ca unui iepure. L-ar mâzgăli cu degețelele pline de carioci pe hârtie. L-ar modela din plastilină până s-ar face mic și neînsemnat. L-ar arunca așa ca pe-un zarzavat din ciorbă. Ar tăbărî cu armata de jucării pe el!
Copilul tău nu-l vrea pe NU. Acesta e-un domn cu fața lungă și posacă, e negru și țăfnos, e arțăgos și-ngâmfat. Și mai ales e-un Mare Hoț.
E un hoț de libertate, de fericire zgomotoasă, de orice vrea un pici să facă. E un NU de pe tărâm de zmei, de spâni și zgripțuroi.
E un NU înfricoșător.
Mami, spuse copilașul, azi e rândul meu, să ți-l cânt pe domnul Nu:
Nu te duce azi la muncă, mami! Stai cu mine, ia-mă-n brațe.
Nu sta mami, cu ochii-n jos și uitați în telefon!
Și nu mai vorbi, mami, pe stradă cu orișicine, stai numai cu mine.
Și nici la telefon nu mai răspunde, azi vorbește-mi numai mie…
Nu mai face azi curat, hai mai bine bocancii să ni-i curățăm în gramada de zăpadă!
Nu mai alerga, tu, mami, după bani și după oameni, după timp și după griji. M-ai pe mine, azi n-ai voie, mami, decât la mine să te uiți!
Haide, mami, împreună, să-l uităm pe nenea NU, să-l închidem în dulap, să-l ascundem sub pat, afar’ din joc să-l scoatem!
Te rog, mami, spune-mi … DA!
*Cules din mărturisirile piciului meu*