Noi, mamele, avem ceva în comun. Toate greșim și toate… iubim

Sunt o mamă rea. Sunt o mamă rea. Așa mi-a zis. Așa mi-a zis acoperindu-și fruntea și ochii cu mâinile, afundându-și pletele capului în pământ. Îmi vine să mor. Așa mi-a zis. Tăceam. N-am știut ce să-i răspund prea mult. Să-i fi zis că e o mamă bună? Să îi fi zis că și eu simt la fel? Și alte mame? I-am spus, doar, că-i cea mai bună variantă a ei, că atât poate, atât duce, face cum poate mai bine, cum știe, cum îi vine. I-am spus că sunt sigură că își iubește copilul și că nu îi vrea răul. Mamă rea nu poate fi. A fost așa cum a putut și atât cât a putut. 

E un copil așa cuminte. Nici nu știu cum trece ziua cu el acasă. Doarme, mănâncă, doarme și mănâncă. Abia de-l văd cu ochii deschiși. Mă plictisesc de mor. Așa mi-a zis. Tăceam. Să-i fi zis că e norocoasă? Că nu e? Că fiecare copil e în felul său? Ce puteam să-i zic? Că nu are colici, dar că vor veni erupțiile dentare? Și-apoi, zvârcolirile pe podea? Și altele, și altele? I-am zis să se bucure de el. De ea. De timpul acesta. Să îl privească. Să îi rămână în amintire fix așa, pentru că îi va fi dor mai târziu. 

O sa mă aducă în depresie copilul ăsta. Așa mi-a zis. Eu nu pot nici la baie să merg uneori. Nu am timp de nimic. Așa mi-a zis. I-am zis că va fi mai bine. Că după un an, doi, trei, crește. Se desprinde. Se rupe. Se duce spre lume, spre el, caută și vrea și alte brațe. Atunci vei realiza că e o altă persoană. Bebelușul acela mic, care părea să nu știe, să nu facă nimic, se face om mare. Merge, vorbește, alege, țopăie, își face prieteni, îți spune că te iubește. 

O să mă facă să cedez. Ba nu, tu te vei face singură, dacă nu vei vorbi despre asta, dacă nu vei cere ajutor. 

Poate că tu ești prima mamă sau a doua sau a treia. Oricum ar fi, aș vrea să îți zic tare de tot, în gura mare și ascultă-mă bine de tot:

îți iubești copilul. Pentru aceasta și numai pentru aceasta, încearcă să îți depășești furia, să arunci gunoiul din tine la timp, acum, cât încă nu e prea târziu, să te refaci de la copil, la adolescentă, la femeie, la mamă.

Crede-mă și ți-o spun pe cuvânt de mamă, eu nu cred că am învățat răbdarea, iubirea și greul cum mă învață copilul acesta. Nimic. Nimic nu-l poate egala în tot ceea ce mă învață. Să fiu din rău mai bun, să accept ce sunt, să iert ce am fost. 

Sunt o mamă bună. Asta aș vrea să îți spui. Șterge-te de lacrimi și de neputințe. Vina las-o-n spate. E clar că e loc de mai bine și nu o poți face niciunde mai real, decât lângă inima copilului tău. 

Așază-te lângă el și spune-i ce simți. 

Nu-l încărca de ceea ce-i pe umerii tăi, dar spune-i sincer când te doare, când te superi, când te înfurii și învață de la el:

Să fii iar om mic.

Fără scâșniri din dinți,

 fără ochi închiși când e nevoie de tine, 

fără pesimismul acesta ce ne transformă pe noi ăștia mari în ființe toxice.

Ce curați sunt ei, copiii ăștia! Păi cum să nu ne oprim și să nu ne uităm puțin la ei?

Cum ?

Nu uita. 

Sunt o mamă bună. 

Și ești. 

Credit foto: shutterstock.com