Mi-am imaginat acest scenariu despre mine și copilul meu și am reușit să văd dincolo de el
Imaginează-ți te rog împreună cu mine următorul scenariu tehnic, oricât de ciudat ți-ar părea:
Copilul tău este un robinet. Un robinet, ca oricare altul, de la care curge apă rece și apă caldă.
Un robinet, ca oricare altul, care uneori rămâne fără apă, căreia uneori i se sparge țeava sau care uneori știe să dea doar apă rece, fără apă caldă.
Tu… tu ești chiuveta lui. În tine curge apa fie ea rece, fie caldă. Tu îl conții pe copilul tău. Tu, odată ce l-ai adus pe lumea aceasta ca om și apoi ca părinte, îți iei, prin acea lege firească a naturii, datoria de a-ți asuma creșterea sa, îngrijirea, iubirea, totul pe care i-l dai până în ultima picătură a vieții tale.
Tu îl conții. La tine curge copilul tău. În tine se duc primele sale plânsete, tu ești cel care îl mângâie în noapte și primul către care aleargă atunci când se trezește dimineața. Tu.
Și acum, o să te rog să continuăm împreună scenariul robinetului care curge și al chiuvetei care primește apa. Această chiuvetă care trebuie să știe când să nu se inunde de prea mult, câtă apă să lase să se scurgă, și care în același timp trebuie să se țină pe sine curată. Fără microbi. Fără mizerii. Care în același timp trebuie să aibă grijă să nu se înfunde cu prea multe alte greutăți ale vieții, cu prea mulți oameni care nu-și au locul acolo.
Oh, chiuveta asta – care trebuie să facă față, să nu se înece, să nu ruginească de la prea multă apă caldă și să nu înghețe de la prea multă apă rece.
Și acum, mai fă ceva pentru tine și pentru copilul tău. Știi că nu poți controla robinetul. El este dator să curgă, să învețe, să trăiască viața, să scoată din el apa rece și apa caldă.
Dar tu? Tu ai spațiu în care să primești toată această apă? Tu cum ești? Te-ai curățat de alte alge pe care le-ai adus și tu în chiuveta asta din copilărie, din lipsa mamei sau a tatălui tău, din relațiile stricate cu oamenii pe care i-ai iubit în van? Tu? Cum ești tu?
Privește bine chiuveta asta. Ce îi poți face mâine dis-de-dimineață încât să fie mai bine? Încât să aibă loc, să aibă spațiu, să se lase umplută de cele mai frumoase și blânde și sincere emoții din lumea asta: acelea ale propriului copil?
Și, mai privește-o încă o dată, te rog.
Nu e vina chiuvetei că uneori apa dă pe afară. Să știi.
Nu e vina ei că a ruginit pe alocuri.
Și nici măcar nu e vina ei dacă s-a fisurat sau a crăpat.
Toate acestea se pot repara. Și atâta timp cât ești conștient ca părinte că poți și vrei să lucrezi cu tine, la tine, pentru tine, robinetul va curge într-o bună zi în liniște aici. Tu trebuie doar să îl lași. Și să te ierți, să te privești tu pe tine, acolo, în adâncuri, să-ți scoți din tine lucrurile pentru care te judeci, să arunci gândurile care nu fac deloc bine și din când în când, să umpli cu flori chiuveta asta. Cu multe flori pe care să le speli așa cum sunt ele.
Poate o mână de dragoste, poate o îmbrățișare târzie în noapte, poate un telefon mamei tale. Orice te face pe tine să fii mâine o chiuvetă luminoasă.
Credit foto: pexels.com
0
