Mama și copilul

Pentru că el nu e fără ea și ea nu e fără el.
Pentru nopți în care el a plâns și ea a urlat neputincioasă.
Pentru fiecare zi în care ea-l privește și el îi umple neajunsurile.
Pentru fiecare somn de veghe.
Pentru mâncarea pe care el a aruncat-o pe jos atâta vreme ca într-o zi el s-o strângă și să zică “scuze, mami”.
Pentru ea care a lăsat în urmă câte ceva. Poate o prietenă, poate un timp pe care nu l-a mai retrăit, poate vreun vis amânat.
Pentru el care doarme cu mâna încă pe sânul ei.
Pentru ei doi când se ceartă ca apoi să plângă îmbrățișați.
Pentru eroii aceleiași povești.
Pentru că ea ar face orice, ar merge oriunde, ar lupta cu oricine pentru el.
Pentru că el o mângâie direct pe suflet, ca nimeni altul.
Pentru că ea îi poartă de grijă ca nimeni altcineva.
Pentru că el îi amintește zilnic de ce nu trebuie să regrete nimic.
Și pentru vata pe băț.
Și pentru gâdilatul de pe podea.
Și pentru mirosul unei pieli de copil.
Și pentru ochii sărutați.
Și pentru mii, milioane, universuri.
În care mama și copilul
Există,
Se contopesc
Ca într-o zi
El să spună: mama plec,
dar
Te iubesc.

0