Mama care s-a dus la un doctor, un preot, un arheolog și-un războinic

Mi-ai prins cu cele două mâini ale tale cei doi obraji ai mei.

M-ai tras către tine și eu am știut că nu e nevoie de cuvinte, că de la tine n-am nevoie decât de atât: un prezent în care părul tău să se amestece în părul meu, în care să ne ținem de mână și să alergăm, în care tu să ai încredere să-ți lași lacrimile.

în fiecare suviță de păr a mea
se găsește o lacrimă a ta –
sub fiecare coastă a mea
se găsește particulă din tine
ca și cum ai fi fost împrăștiat
peste tot ce mă compune pe mine.

M-am dus într-o zi la doctor
și i-am zis să mă împartă
că eu nu mai fac față
să fiu toată a unui singur copil
i-am zis o parte să se ducă în lume
una la tatăl ce i-a fost iubit
alta la prieteni
una să se ducă la părinți
și alta să se așeze-n iarbă
și să-și culeagă secrete, fire și
Nimic.

Pentru că doctorul m-a trimis la preot
preotul m-a trimis la arheolog
arheologul m-a trimis la un războinic
și războinicul la un scriitor
și toți mi-au zis pe rând
că ei nu tratează
că ei nu împărtășesc
că ei nu pot căuta în mine
că ei nu pot mai tare să ducă-n luptă
ce simte o mamă.

Așa că am luat o pană
și ca pe vremuri vechi am înmuiat-o-n cerneală
am scris cu litere lungi și pline
și am scrijelit din mine
nu știu să vă zic ce a ieșit
dar la final mi-am dat seama
că am ceva în mine
ce nu se poate împărți –
că eu sunt una
și așa cum sunt
Sunt a unui bun copil

un copil ce cu mâinile sale două mă ia de cei doi obraji
mă trage spre el
și nu mai e nevoie de cuvinte
Nu.

Nu mai e, pentru că mâinile acelea două îmi spun totul:
Câtă nevoie am de tine, mama.

Credit foto: Unsplash.com