Hei, tu, femeie ce te uiți urât

Hei, tu.
Femeie ce te uiți urât. Să știi că te-am văzut.

Ai părul vâlvoi, de zici că te-au scos de la vreun balamuc, ochii-ndopați în sprâncene și gura strânsă. Ai vrea să mă-njuri, să-mi zici vreo două, poate, dar mă spinteci cu privirea și eu simt până în gât cum mă răgușești, până în carne, până-n oase și rinichi cum mă atingi cu lama ta.

Atât de tare apeși în mine, că-ncep să simt până în pântec și cred, speriată, că sângerez.

Dar nu o fac.

Te uiți urât la mine, tu, femeie. 
Dar să știi tu,

Că mama care a ridicat vocea la copil acum, e mama care mai devreme i-a vorbit cu blândețe și calm.

Să știi tu, femeie urâtă,

Că mama care în parc n-a fost atentă un minut și s-a uitat la cer, copaci și aer, în casă și-a împrejmuit copilașul cu brațele și i-a oferit toata siguranța ce-a putut.

Să știi tu, femeie ce mă stingi cu răutatea ta,

Că mama care nu răspunde pe loc copilului ei, ieri i-a cântat toată ziua, i-a spus povești și poezii, citit-a ea continuu seară de seară lâng-al ei pui de suflet.

Să știi tu, da, ține minte bine,

Că mama care i-a dat un biscuite dulce, o bucată de covrig cu sare, un strop de înghețată, acasă i-a lăsat mâncare verde, sănătoasă, cu de toate ce-a găsit proaspăt la piață.

Să știi tu, urâtă femeie care ești,

Că mama pe care o vezi fără gene alungite, buze șterse, cu haine necălcate, fără păr frumos buclat, azi-noapte n-a dormit deloc. Și-a plimbat și legănat puiul. Și-a omorât unul câte unul nervii, oboseala, sfârșeala.

Să știi tu, femeie ce te uiți atât de-adânc și negru,

Că mama care s-a întors mai devreme la serviciu, a făcut-o de nevoie. A plâns pe la colțuri de uși, atunci când a plecat de acasă.

Că mama care nu a alăptat, s-a simțit vinovată și mai jos decât cele care o făceau și a încercat să treacă peste aceste simțăminte grele.

Să știi, dar să știi, și nu uita-

Că mama care a ales cezariana, nu-i leneșă sau proastă, ori comodă ori fricoasă, așa i-au fost ei și pruncului mai bine.

Și că mama care și-a lipit copilașul de ea, adormind așa, unul la pieptul celuilalt, n-a făcut-o de nebună, nici de singuratică ce s-a simțit, ci pentru că pe oamenii ce îi iubea, așa voia să și-i țină, lângă ea.

Să știi,

Că mama e mama.

Oricum ai fi văzut-o tu. Orice ar fi făcut.

Ea doar bine ar vrea să facă. Iar de rău îi iese uneori, să știi femeie, tu, c-acestea vin din porunci, probe și legi de-alde mămiciei.

Și să mai știi, uite acum pe sfârșite,

Că mama aceasta ce o vezi acum atât de imperfectă, e atât de perfectă între patru pereți, între zăbrele de pătuț, în cuibul ei, lângă omulețul ei, lângă sufletul ce și l-a scos din ea.

Iar de ai fost și tu mamă, femeie, tu, și ai uitat despre cum era, 
Citește ici și colea și adu-ți aminte.

Coboară-ți, rogu-te, privirea. 
Nu mă mai doborî așa. 
Nu merit și știi și tu, 
Și tu-ai fost mamă și le cunoști pe toate acestea.

Femeie ce mi te-ai părut urâtă, 
te-nseninezi și parcă… 
te văd acum … 
mult mai frumoasă.

Cu drag, 
pentru mame și-ai lor judecători