Dragoste făr’ de coroană

I-am spus mama, te iubesc!
Te iubesc mult!
Și acolo, departe unde ești, să știi că numele tău
Îl am în gânduri, în rugăciuni, în mine-
Fiica ta de acasă.
I-am zis să stea acolo, să nu facă mai rău venind acum în țară.

Tată al copilului meu, i-am spus-
Dacă poți, fă orice să stai cu noi acasă-
Știu că banii nu sunt frunze,
Dar și tu, dragul meu și al copilului meu
Ne ești nouă copac, râu și rădăcini-
Fără tine noi nu suntem bine,
Așa că, dacă poți, lasă munca și mai stai
Aici, exact aici, între noi doi.

Copile al meu, i-am zis-
Tu ești prea mic și ce să-ți spun eu ție?
Îmi doresc mult tare într-o zi să-ți povestesc despre asta ca despre
Dinozaurii aceia din cărțile de povești
Care acum nu mai sunt
Să-ți spun că a fost ceva urât
Ceva urât care n-a ținut și nu s-a întins
Și c-am făcut bine c-am stat în casă,
Că ne-am păzit între pereți,
C-am respirat doar aer de pe un balcon
Sau printre blocuri am ieșit timizi
C-am ascultat de cei care știau.

I-am spus:
Dragoste, tu ești atât de frumoasă-
Nu-ți trebuie coroană-
Iar ea mi-a spus: așa-i,
Dar uite că nu știu cine
Cu forța mie mi-a îndesat pe cap
O coroană otrăvitoare
Am vrut să i-o dau jos dar ea m-a împins și mai departe-
Mi-a zis așa:
Coroana mie-mi va cădea.
Cum, dragoste? Am întrebat-o.
Simplu. Mi-a zis. Oamenii trebuie să-mi arate că se iubesc și făr’ de ea.

Așadar, iubiți-vă așa:
Nu luați tot, lăsați și pentru celălalt,
Soarele o să fie și mâine pe cer, la fel și florile din copaci
În schimb, cei bătrâni ai voștri, ai noștri, ai tuturor- nu.
Așa că, haideți să ne-unim în gând mâinile
Și să facem ce e bine,
ce e drept,
Ce ni se spune.

Multă sănătate și vă rog, nu mai e vreme de-a ne arăta
trufia,
egoismul.