Doamne, dă-mi toată răbdarea din lume… și încă puțin

Scâncet.
Tu pe pieptul meu.
O mogâldeață de om.
Nu știu cum am făcut,
De fapt, nu știu cum ai făcut
Căci m-ai deschis și ai intrat
Și acolo ai rămas.

Scâncet.
Îmi vine să mor când nu știu de ce plângi.
Când nu știu dacă ți-e foame, sete, rece sau prea cald,
Când nu știu dacă vrei brațe sau liniște doar.

Scâncet.
Îmi e greu, fărâmă de om, când nu te înțeleg,
Când nu știu ce se întâmplă în tine
Când te încrunți, când țipi, când orice ți-aș spune
Tu faci contrariul.

Scâncet.
O să fac altfel.
Într-o zi o să mă cobor la aceeași înălțime cu a ta
Dacă tu vei urla peste mine
Eu nu o să mai vorbesc,
Dar voi sta acolo lângă tine
Câteva minute care vor părea un ceas, două, trei
Eternitatea și nesfârșitul
C-așa-i o supărare de copil.

Scâncet.
Tu, copile, aduni în tine atâtea emoții,
Atâtea lucruri noi,
Atâția oameni necunoscuți
Poate asta e.
Poate ți-e teamă de lume.
Poate ai nevoie de un căpitan.

Gata, prind ancora cu ambele mâini.
Cârmuiesc.
Vezi? Marea-i liniștită, copile.
Nu mai plânge.
Scâncet.
Mama e aici.
Nu mai plânge.
Ascultă pescărușii cum cântă și hai să ne-mbrățișăm.

Într-o zi, o să vezi poza asta cu noi de la mare și-o să-ți aduci aminte c-ai fost trist,
Dar eu o să-mi aduc aminte că nu te-am lăsat.
Nu te-am lăsat la greu.

Și cred că despre asta-i viața de mamă.
Să nu-și lase copilul niciunde, nicicând
La greu.
Să-și lase copilul să-i plângă pe umăr.

Scâncet.
Gata.
Marea e liniștită acum.
Mama e aici.

Foto: Colorful stories by Ana Maria Itu