De la mine, pentru tine
Mami, tati, mai stai puțin.
Mai strânge-mă o dată în brațe. Și încă o dată. Nu-mi spune că tare te grăbești. Eu știu c-ai să zici că timpu-i bani, eu știu că spre cuier ai să alergi, c-ai să-ți pui geaca și-ai să pleci. Spre-o nouă zi. Să faci ce faci în fiecare zi.
Mami, tati, acum tu ești pe drum. Poate la volan, poate prin metrou sau autobuz. Nu te mai supăra, nu te mai certa cu unul și cu altul. Gândește-te la mine. La cum ne-am ghemuit azi noapte unii într-alții.
Mami, tati, acum ajuns-ai la locul tău de muncă. Mohorat și fără chef, gândul ți l-ai îndreptat spre mine. Îl prind de un picior, îl fac ghem și-l bag la mine-n inimioară.
Mami, tati, deja prânzul a venit, eu-s tot aici, printre jucării, afară am ieșit, am muncit și eu la joaca mea de zi cu zi. Greu e fără tine. Parcă-i mai cu spor când ești și tu. În nisip mă tăvălesc, în leagăn mă zbengui, pe tobogan mă dau de fuge vântul, și-apoi încep de-a berbeleacul.
Mami, tati, se-nserează, hai că puțin mai e. Să vină iarăși seara, să ne iubim cu dor! Îmi bate inima, se urcă pân’ la gât și acolo face tic-tic-tac. Abia te-aștept de-acum.
Mami, tati, ai ajuns, bucurie mare, ce zi lungă! Luuungă rău fără voi.
Haide, mami, tati, să ne mai îmbrățișăm puțin, să ne tăvălim pe podea, să ne ascundem sub masă, să ne bălăcim în apă, să-mi spuneți te iubesc și somn ușor.
Mami, tati, fă ziua să nu mai fie așa de lungă făr’ de tine.
Mai stai puțin când eu te rog. Ca să-mi ajungă toata ziua.
*cules din mărturisirile piciului meu*