Dacă aș ști că nu doare

Ah, de-aș ști că nu doare, că deloc nu doare,
Ți-aș coase aripi, ca prin magie, pe pielea ta.
Pe una aș pune blândețe și talent, 
iară- pe cealaltă- curaj și soartă bună.

Și te-aș trimite-n lume. Să zbori, mereu să te înalți.

Ah, de-aș sti că nu doare, că deloc nu doare, 
Te-aș lăsa să cazi, să plângi, să țipi. 
Să-nveți singur 
ce e lumea, ce e apa, ce ești tu.

Dar doare.

Iar eu nu mă pot opri. Să nu te țin de mână, 
Să nu te iau in brațe, 
Să nu te las singur a-nvața din lumea asta mare
câte-un pic, un pic, un pic de tot.

Căci ce vină ai tu? Că ești mic? 
Și că vrei să fii om mare?

Toți am vrut, dar am uitat…
cum e să nu doară, 
Să nu fie griji pe lume, 
Să nu ne-ncruntăm deloc, 
Nici o ceartă să n-avem sau vreun gând murdar și rău.

Ah, de-aș ști că nu doare, că deloc nu doare, 
mâine te-aș lăsa să pleci.
Pe-un tărâm al nimănui, plin de tine și de voi-
de pitici și pici, 
făr’de visuri de-oameni mari.

Text: Mama Micului Marc