Copile…

La mine. La mine să vii. 
Tu dacă pățești ceva, copile, la mine să vii. 
La părintele tău.

Copile, dacă-ți va fi greu și sigur va să vină și acesta, că altfel n-am trăi viața, că, vezi tu, existența-i cu de toate, și cu bune, și cu rele, și cu grele, și cu mai rele, vino la mine. Aș vrea să-ți spun că-i doar un basm, că tu ești prințul, feciorul mic de împărat, și altu-i spânul, omul însemnat, dar nu-i așa. În viață e cu bine și cu rău, nu cu super eroi.

Povestește-mi, vorbește cu mine, ai încredere în mama. Țipă la mine, plânge-mi, urlă-mi, scoate totul dinăuntru, fii cum vrei să fii, numai… vino la mine.

Copile, eu te voi apăra cu toti colții, cu toată puterea ce-mi stă în mâini, în picioare și în inimă. Voi fi scutul tău, hotarul tău, răscrucea ta, piatra ta, leacul tău, nevoia ta. Copile, la mine să vii!

De-ți va fi frică, amintește-ti de mama și de tata.

De-ți va fi necaz, fugi la ei, sună-i, spune-le măcar o vorbă, iar ei vor lua prima mașină, primul avion, își vor coase aripi și până la tine vor zbura, de nu vor putea ajunge mai repede.

De-ți va fi rău, aleargă în brațe la ai tăi părinți, plânge-le lor în față, căci acolo, în fața lor, doar în fața ei de mamă, în fața lui de tată, vei putea să fii tu: gol, sincer, făr’ de ajutor, la fel ca în ceasul nașterii tale.

La mine să vii. 
Mie să-mi spui.
Pe mine să mă suni.
Pentru toate momentele, voi fi acolo.
Pentru impasuri, 
Pentru nesiguranțe,
Pentru critici,
Pentru nevoie,
Pentru tot.

Pentru iubire,
Voi fi acolo.

O să mă lupt cu lupii, cu fiarele, cu demonii, cu dragonii, cu monștri, cu bestiile, cu tot ce-i rău, mizerie și negru.

La mine. La mine să vii. 
Te voi auzi oricând.
Voi alerga la tine oriunde.
Te voi iubi.

Orișicum.