Ce vrea o mamă? Doar să moară înaintea copiilor săi

Ascultam mai devreme și mă uitam la un Podcast cu Pavel Bartoș și Mihai Morar și la un moment dat Pavel spune lucrul acesta extraordinar:

“Îmi doresc doar ca viața să aibă ciclul normal al vieți: să mor înaintea copiilor mei și să mă bucur de ei cât mai mult”.

Am simțit vorbele ăstea până-n măduva oaselor, până-n canalele pe care-mi curge sângele, sub piele, în inimă.
În poalele inimii le-am simțit.
M-au îngenuncheat.

Pentru că în fond, un părinte doar asta vrea.
Să moară înainte copiilor săi.
Că e greu? Da.
Că ne vine să urlăm uneori? Da.
Că ne vine să plecăm uneori? Da.
Că vrem să stăm singure, doar noi cu noi? Da.
Dar eu nu cred că ne putem culca noaptea supărați pe copiii noștri. Nu cred că ne putem culca noaptea știind că azi nu i-am iubit. Nu cred că ne putem culca noaptea știind că am da din zilele noastre ca ei să fie fericiți în plus, dacă s-ar putea.

Și în fond, știți ceva? Nici nu trebuie să fim perfecți și divini pentru copiii noștri.
Trebuie doar să FIM.
Așa cum suntem noi.
Cu petice, cu grimase, cu neajunsuri.
Copiiii noștri oricum ne vor oameni, nu măști.
Copiii noștri oricum ne vor ființe, nu statui.
Ne vor părinți, nu indivizi cu nume.
Ne vor mâinile, mâinile noastre să le strângă tare.
Ne vor gâturile. Să-și încolăcească mânuțele acelea în jurul lor.
Ne vor timpul.
Căci după cresc iar într-o zi o să avem groaznica impresie
Că nu ne mai vor nimic.

Așa că da, eu una atât vreau:
Să-mi dea Cineva să fiu și să trăiesc mai puțin decât copilul meu.
Pentru că știu,
Cu toată siguranța și încrederea din lume.
Că o să-l iubesc și păzesc
Și dincolo de viață.

Credit foto: pexels.com

0