Ce să-ți dea mami?

Copiii au nevoie de părinții lor întregi, compleți, care să nu funcționeze ca niște roboți care spală vase, care duc gunoiul, care fac bani pe bandă rulantă, care se culcă noapte de noapte cu cronometru și la oră fixă.

Au nevoie de puțină inspirație, curaj insuflat, voie la explorare, un văd că te strădui, ce bine ți-a ieșit, un te descurci minunat, copile, sunt mândru de tine.

Au nevoie să audă păsările atunci când ciripesc în zorii dimineții, au nevoie să stai lângă ei ca să vă uitați la un melc cum își duce-n spate cochilia, au nevoie să le ții lingurița atunci când ei nu mai pot, să le dai mingea când au aruncat-o-n șanț, să le fii sprijin și-ajutor.

Au nevoie să-și facă amintiri care să țină toată copilăria, toata adolescența, toată viața, iar în vremurile când s-or juca doar în baston și n-or mai avea dinți în gură, să le povestească alor săi nepoți ptiu, dragul meu, aia da, copilărie de aur.

Au nevoie de răbdare, de dragoste făr’de cuvinte, ci dintr-aceea de se măsoară în fapte- un întors mai devreme de la serviciu ca să stai cu el, un băgat în tunel pe urmele lui, un pur și simplu tolănit lângă el și încurajat la joacă și la libertate.

Au nevoie să arunci azi telefonul, să închizi laptopul, să pui deoparte facturile, să lași întreținerea neplătită un ceas, să amâni cumpărăturile, să știi și tu, părinte, cum știe el, că timpu-i doar o ghicitoare, că-i relativ și fără noțiune.

Poate că mai au nevoie de tine și de tatăl lui împreună în ramă, să-și amintească de amândoi așa: prinși de mână, râzând, sinceri, nu nervoși, frustați și obosiți.

Au nevoie de o ghemuire între voi doi la ceas de seară. De o aprobare, de o încuviințare, de afirmare. De o validare că-i iubit de amândoi. De un da, copile, ai fost și ești dorit de noi.

Au nevoie de un zâmbet în loc de un plânset, de vise frumoase în loc de coșmaruri, de tine și de tata cu inimile cât mai rotunde și încăpătoare, ca el să se strecoare acolo tot, tot, tot.

Un copil are nevoie de o lume fără pauze de meditat, de o viață fără griji și sperietori, de o țară doar a lui cu jucării și plină de minuni.

Are nevoie ca atunci când în noapte se va întoarce de pe o parte pe alta și va-ntinde brațul în neștire, să-ți prindă cu mâna sa caldă piciorul, mâna, umărul. Adică să fii acolo.

Are nevoie să aibă pe cine conta, în cine se-ncrede, pe cine imita, de la cine învăța.

Are nevoie pe cine să iubească.

Și, ah! Cum aș putea UITA,

Are nevoie să îl iubești. 
Atâââââât de mult. 
Atât.