Când ești la rândul tău părinte

Când ești la rândul tău părinte,
O singură dorință ai
Să îl iubești tare, tare de tot
Să aibă mamă,
Să aibă tată,
Să fie sănătos.

Când ești la rândul tău părinte
Copilăria îți vine pusă pe o tavă
De acolo nu știi ce să iei
Să iei îmbrățișările?
Bătăile?
Certurile alor tăi?

Când ești la rândul tău părinte
Faci rugăminți târzii într-un ceas păgân,
Și-ți juri ca tu nicicând să fii
Ca mama ‘ceea ce te-a împins
Ca tatăl ‘cela ce n-a prea fost.

Când ești la rândul tău părinte
Te uiți în spate și vezi în față
Pe tine mică în omulețul ăsta
Și îți vin atunci în tine
Frustrări și ciudă
Și întrebări
Și poate neiubire –

Dar,
Când ești la rândul tău părinte
Te legi la mâini încătușat
Cu-n fel de legământ în tine-ți pui
Că niciodată n-o să faci ca ai tăi
Și vrei un singur lucru
Cert
Ce pentru unii e
Prostesc –

Când ești la rândul tău părinte
Vrei ca el să crească cum tu nu ai avut
Îți spui:
Să-i fie bine lui,
Să aibă ce eu n-am avut,
Să nu treacă prin ce-am trecut.

Când ești la rândul tău părinte
Îți plângi și-o înțelegi pe mama
Și te intrebi câtă putere să fi avut
În ea.

Când ești la rândul tău părinte
Atât vrei pentru el
Familie să aibă,
Să fie și ceva pe masă,
Să vă iubiți cum n-ați iubit nicicând,
Să aveți o mică sărbătoare în orice zi
Din lucruri simple, neînsemnate.

Când ești la rândul tău părinte
Ceva știi sigur
Că o dată în viață ești copil.
O dată doar.
Și este vina ta, îți spun,
Dacă n-o faci să fie
Cea mai frumoasă dintre povești.