Când copiii pleacă

Marc a plecat la bunici, în vacanța de vară și am scris aceste versuri stând în casa goală.

Uneori e bine,
Când copiii pleacă
Începi să-ți auzi gânduri
Începi să-ți auzi în tine liniștile și neliniștile

Dar de cele mai multe ori nu e așa bine.
Când copiii pleacă de acasă
Zici că iau cu ei casa întreagă
Zici că iau cu ei ferestrele, ușile și tacâmurile de pe masă
Și pașii scârțâind din podea
Pentru că ai impresia că nu mai auzi nimic
Iar uneori liniștea așa poate să doară

Când copiii pleacă de acasă
Te simți ca și cum ai fost părăsit pe nespusă masă
Lăsându-și încă hainele-n sertare și dulapuri și
Pe sârmă
Când copiii pleacă de acasă
Te uiți mereu peste umăr
Și nu știi ce-ți lipsește

Când copiii pleacă de acasă
Te întrebi dacă așa arată singurătatea ta
Care o să vină cândva
Și te gândești parcă de două ori
Dacă să te scapi de jucăriile pe care voiai să le dai
De încălțările care nu-i mai sunt bune
Sau să le faci, totuși, uitate-n cutii prin debara

Când copiii pleacă de acasă
Știi cu siguranță că ești alt om
Unul de care uneori îți place, alteori nu
Când copiii pleacă de acasă
O bună bucată de vreme încă faci omleta pentru doi
Și felul doi

Când copiii pleacă de acasă
E-un lucru care pe mine mă apasă tare
Și stau și mă întreb cum va fi lucrul acesta
Atunci când chiar va pleca
De-adevăratelea.

Știți care e?:
Acela de-a mă trezi în fiecare dimineață
Și a-i simți forma culcuș din cearșaf
Care pentru o mamă nu se va duce niciodată
Sau, și mai rău-
De-a vedea zi după zi
Periuța lui de dinți, din paharul de la baie
Rămas-a nimănui.

Credit foto: pexels.com