Azi te-am ținut strâns

La piept-
Ca atunci când bebeluș erai și-mi încăpeai
În lungul și latul unei inimi, din mine….
Acolo stăteai, acolo băteai și tu cu al tău murmur;
În câte nopți, în câte, spune-mi, am stat așa amândoi:
respirație peste respirație,
păr în păr,
brațele tale peste coapsele mele,
iar brațele mele acoperindu-le pe-ale tale?
În câte?

Azi te-am ținut strâns

Pe mine-
Și am simțit cum gata, ce drum, ce destin de mamă, cum își face el meandrele cum vrea-
prea repede,
prea deodată
și mă trezesc în fața unei uși și nu mai știu încotro.
Timpul, anii trec. Și nu se mai opresc.
Din bebeluș te-am simțit pe pieptu-mi cum iată, ești băiețel, ești pui de om mai mare, mai dornic să dai tu acum lumii ceva,
Să cauți, să găsești în ea
vreun dar,
vreun scop,
vreun trai.

Azi te-am ținut strâns

Tare.
Cred c-a fost doar un pumn de secunde, dar eu am văzut doi ani mari, din capăt în altul, de la prima zi la cea de-acum: ce-mi amintesc?
Îmi amintesc de toate,
cu totul,
pe tine,
pe tine mereu printre ele:
plângând,
râzând,
mâncând,
fugind,
dormind,
jucând.

Azi te-am ținut atât de strâns

Că am putut să te măsor și deja simțeam cum mai ai puțin și mă ajungi ori mă întreci în înălțime
Și m-am clintit puțin în inimă,
Căci anii da, chiar nu se mai întorc,
Iar tu vei fi din pui, om mare!…

Azi te-am ținut-

Mama, mă strângi!
Așa mi-ai zis-
Erai așa frumos,
Așa frumos,
Că aproape n-am știut al cui copil ești tu.

Îmi venea să strig în gura mare-
La geam,
la poartă,
în stradă:
Uitați! Uitați! Ce bărbat frumos mă vizitează azi!
Au râs de mine: uite și nebuna,
A uitat că-i fiu-său!

Dar eu știam,
Ele nu știau-

Eu știam cine ești tu, după cum în brațe m-ai ținut

Strâns.
Atât.
De tare.

Credit foto: unsplash.com