Avem nevoie de POVEȘTI mai mult ca de orice în zilele noastre. GHID despre citit cu cei mici, despre cărțile de povești și minunile lor. Cum îi atragem pe cei mici pe planeta cărților? (P)
Dom’le, e simplu. Îmi place să îi citesc copilașului meu, pentru că simt între noi conectare, mamă și fiu unul lângă celălalt, pentru că pune degețelul pe pagină și întreabă ce? sau îngână el două-trei cuvinte ca și cum mi-ar citi el mie, pentru că zâmbește cu ochii, pentru că stă, pentru că și mie îmi place să citesc.
Pentru că asta, să îi citesc copilului meu, este ca un pansament de atașament, pe care mi-l pun peste mine seară de seară, înainte de a-l lăsa în vise. Și așa știu. Știu sigur că ceva bun, ceva frumos, ceva blând, tot o să îi las lui acolo. Din toate cărticelele acestea, ceva îi va rămâne. Fie și… amintirea mamei sale lângă el, dând pagină cu pagină și subțiindu-și sau îngroșându-și vocea ca să fie un purcel, o oiță, un pirat sau o regină.
DESPRE MINUNEA CĂRȚILOR LA NOI
Marc iubește cărțile. Chiar da. Și nu o zic ca să mă dau mare sau să arăt cu degetul pe undeva. Normal că mie ca mamă îmi vine să zbor până la lună și să mă întorc înapoi cu vreo stea de magie în mână când îl văd cum stă la povești și când spune încă una, mami, încă o poveste.
Dar haideți să vă spun cum am început noi și cum a căpătat drag de cărți puiul de om.
În primul rând, permiteți-mi să vă conving.
DE CE SĂ ÎI CITIM COPILULUI NOSTRU?
- Pentru legătura care se creează între voi. Va deveni un ritual. Ritualul vostru. Nu veți putea nici unul renunța la el. Copilașul tău va ști că seară de seară, mama lui sau tatăl său îi va sta umăr la umăr și îi va citi.
- Pentru omul mare, va fi deconectarea de lumea de afară. Pentru omul mic, înseamnă timp și iubire.
- Pentru că a citi înseamnă a-i oferi copilului tău cheia către imaginație și creativitate.
- Pentru că îi va întări capacitatea de concentrare.
- Pentru empatie.
- Pentru emoții.
- Pentru inteligență.
- Pentru îmbunătățirea memoriei.
- Pentru explorare.
- Pentru că îi va fi temelie în a vorbi.
- Pentru un vocabular și mai dezvoltat.
- Pentru că va fi rădăcina tuturor stărilor, emoțiilor și minții pe care și-o va crește zi de zi.
Vă dați seama cum sună asta? Dacă fiecărui copilaș i s-ar citi 20 de minute pe zi, într-un an el ar auzi în total peste un milion de cuvinte! Wow!
CUM A FUNCȚIONAT LA NOI ȘI CE AM FĂCUT DE CÂND AM AFLAT CĂ SUNT MAMĂ
În continuare, haideți să vă spun povestea noastră în trei (mama, puiul și cărțile).
Recunosc că atunci când puiul mi-era în burtică și avea doar numele de bebe, mi-era foarte greu să îi vorbesc. Știu, am greșit. Chiar de citeam mult despre cât de benefic și important este să vorbești cu încă nenăscutul, să îl mângâi prin pielea ta de mamă cuib, mie îmi venea greu să o fac. Măi, dar chiar mă aude? Măi, dar chiar simte el ceva? Măi, dar chiar are deja două urechi? Și toate bazaconiile acestea și trăncănelile de sarcină îmi săgetau mintea.
Știu însă că aici n-am dat greș. Cu un singur lucru n-am dat greș. Pentru că mie îmi plăcea să citesc, de la cărți pentru oameni mari până la cărți pentru oameni mici, într-o seară când abia îmi mai vedeam degetele de la picioare de nuca dinăuntrul meu care-mi creștea pântecul, mi-am zis dar de ce să nu-i citesc și lui?
Și am inceput. Citeam cu voce tare. Râdeam. Îmi citeam mie singură și simțeam că mă apucă o fericire nebunească, mi-era bine și eram atât de sigură că fac ceva magic, că din asta doar ceva frumos va putea ieși. Așa am început să îi citesc burticii mele, în traducere, bebe avea 0 luni. Printre cărțile care au poposit pe burtica mea se numără Micul prinț și Omida mâncăcioasă.
După aceea, puiul a făcut ochi. Toate deveneau mai grele, mai cu puțin somn, mai cu viața de mamă pe care și tu și tu și tu o știți. Atunci, momentul meu de intimitate cu puiul, îl găseam când dormea. Citeam iar, ca nebuna, lângă el, cărți care speram tare să mă ajute, să-mi explice la ce mă înhămam, cu ce aveam de-a face, cu ce se creștea copilul acesta atât de prea frumos creat.
Vă las aici niște recomandări de suflet pentru orice părinte la început de drum:
- Nu există părinte perfect;
- Copiii știu cel mai bine;
- Copilul tău competent;
- Parenting de-a râsu’ plânsu’;
- Cum să creștem ființe umane.
După, puiul a început să vadă, să cunoască, să atingă și lunile s-au înmulțit. La vârsta de șase luni, am început să îi prezint micuțului cărți care aveau o singură imagine centrală, de obicei cele numite picture books, ce conțineau imaginea respectivă și denumirea sa. Vă las aici câteva ce au ținut niște mânuțe de chec ocupate. Ah, mergeti întotdeauna pe variantele cartonate. Sunt super bune (mai ales la dințișorii de bebeluși!) 🙂
Și uite așa , hop țop, am început diversificarea. Dar noi mâncam carte pe pâine. Și v-o spun sincer. Aproape toate cărțile pe care micul le-a privit și pe care i le-am citit, sunt pătate sau păstrează în ele urme de… broccoli, ciocolata bebelușului, care mai de care piureuri și știți voi, toată gama de diversificare.
Am folosit cărțile când cel mic mânca, nu pentru a-l distrage, ci pentru că îi plăcea foarte mult această activitate. Eu îi citeam, iar el mânca. Acum, eu știu că specialiștii vor spune că masa este masă și sunt de acord cu aceasta, dar, să nu mă-nțelegeți greșit, noi făceam așa, pentru că așa funcționa la noi, pentru că cel mic era interesat de cărți. Le privea și se hrănea în același timp.
CUM SĂ ÎI CITEȘTI UNUI PUI DE OM CURIOS SAU POATE NU?
- Nu există rețeta perfectă, trebuie doar să o faci.
- Nu te descuraja chiar dacă el te întrerupe să facă altceva, chiar dacă pleacă de lângă tine sau îți pune întrebări (multe întrebări!) pe parcursul lecturii. În asta stă toată frumusețea, crede-mă pe cuvânt.
- Citește-i cu voce tare.
- Citește-i de mic. Da! Chiar de când vine în prima lui zi acasă, în cuibul familiei. Creează o rutină fixă, fie înainte de somnul de seară, fie înainte de cel de prânz, cum simți tu. Doar să existe zece minute măcar în care să îi citești zi de zi.
- Nu trebuie să citești tot de pe o pagină. Poți chiar și să inventezi având ilustrațiile cărții în față.
- Când îi citești, fii întotdeauna acolo cu totul. Lasă deoparte telefonul, mâncarea, orice altceva.
- Fii creativ, curajos și copil. Vorbește pe graiul animalelor, imită-le, fă voci pițigăiate, subțiri, groase, haioase. Ai voie să fii cum vrei tu! Pentru copilul tău, vei fi minunat.
- Nu are nimic dacă nu citiți anumite pagini. O să vezi, la început vei citi una din zece, apoi două din zece, până când, într-o minunată seară, vei citi toată povestea.
- Arată-i mai multe cărți. Întreabă-l pe care și-o dorește să o citiți împreună.
- Nu are absolut nimic dacă veți citi aceeași carte zi de zi, timp de două luni… sau nouă luni!
- Creează activități pornind de la cărțile citite. De exemplu, puteți desena și colora împreună un anumit personaj preferat, puteți picta, puteți să faceți live cu o anumită scenă dintr-o poveste, sau orice vă trece prin minte! (internetul e plin de resurse cu orice)
- Nu fi timid. Când citești, se va deschide o nouă lume. Acolo, totul e posibil. TOTUL.
- Children see, children do. Întotdeauna citește Tu în fața copilului tău. Când te va vedea cu o carte în mână zi de zi, la un moment dat, această imagine îi va rămâne în minte. Își va dori să știe de ce, cum și ce găsește mama în acele pagini?
POVESTEA CONTINUĂ…
De la vârsta de un an, totul s-a schimbat și pentru noi. Marc a crescut, a înflorit, a început să înțeleagă aproape tot ce îi spuneam. Am început să îi prezint zi de zi, pas cu pas cărți care aveau și scris, nu doar imagini, întotdeauna punând degetul pe scris, ca să îi dau de înțeles că acolo stă viața unei cărți, în cuvinte. Și el mă imita uneori, spunând că citește. Ușor, ușor, am înfiripat ceva ce eu o numesc dragoste de carte. Acum, la doi ani și jumătate, vă prezint tezaurul unui pui de om:
Toate aceste minunății le găsiți pe Booklandia.ro.
Booklandia este o librărie online ce are absolut de toate: cărți pentru oameni mici și oameni mari, jucării educative, semne de carte, diverse pachete pe care le puteți oferi cadou micuților. Și ce îmi place cel mai mult la ei este faptul că totul este foarte bine organizat, pe categorii de vârstă, dar au până și carti pentru bebeluși, cărți Montessori, enciclopledii, cărți cu activități, cu rețete pentru cei mici, cu povești în numeroase limbi străine: engleză, germană, spaniolă, italiană, maghiară, slovacă.
Mie îmi place să îi spun Booklandiei că este o planetă mi-ra-cu-loa-să! Da! Odată aterizați pe ea, ne e greu să plecăm de acolo! Doar încercați: https://www.booklandia.ro/
Ah! Era să uit de surpriză!
Dacă veți folosi codul MICULMARC10, veți avea reducere de 10% la orice produs (care nu are altă reducere) de pe planetă, pardon, de pe Booklandia!
Grăbiți-vă, vine ziua micuților cititori!
Să citiți cu drag și ÎMPREUNĂ MEREU.
Ai voștri,
Mami&Marc