Așa a fost mereu mamă-ta

Te văd.
Ești tot un soare.
Și râzi și ești frumos.
Băiețelule, tu o să-mi mai aduci mie flori?

Și vii spre mine,
Vii la mine.
Tată-tău a cumpărat flori.
Uite, mami, flori pentru tine!
Spui, și mi le-ntinzi.

Mie îmi tremură genunchii la gestul ăsta
Banal pentru multă lume –
Atât de unic pentru mine
Și îngenunchez și-ți sărut părul mult
Băiețelule, tu o să-mi mai aduci mie flori?

Pentru că eu o să-mi amintesc despre toate
Primăverile ălea împreună
Și cum râdeau florile pe spatele nostru
Și cum eram noi mână în mână
Și cum te-ai dus într-o zi
Și mie mi-a înghețat primăvara.

Am crezut atunci că ar trebui să mă bucur
Că o să fiu în sfârșit singură.

Și am ajuns să sting lumina într-o casă dezbrăcată de tine
Nu mai e nicio jucărie în care să cad pe podea.
Iar florile ăstea sunt uscate
Băiețelule, unde ești azi?

Te rog, nu mă lăsa să ajung acolo. Lasă-mi, când ai timp,
În fiecare primăvară,
O lalea la ușă
La ușa mamei tale
Eu o s-o iau și o s-o pun
Tot în pământul inimii mele
Acolo am adunat
Primăvară de primăvară
Toate florile de la tine,
Toate aducerile aminte de mine.

Băiețelule,
Mulțumesc pentru lalea
O pun în apă acum
Mă uit la ea
Și plâng.
Așa a fost mereu mamă-ta
O plângăcioasă care iubea lalele.