Am pus creionul pe hârtie să scrie despre tine

Am pus creionul pe hârtie să scrie despre tine
Un copil iubit, dorit, frumos
Și creionul meu n-a știu cum să înceapă
M-a întrebat tot pe mine
Ce aș putea să scriu?
Creioane, scrie tu ce simți!
I-am spus

Am pus creionul pe hârtie să scrie despre tine
Dar mi-a zis că îi lipsește curajul de te fi născut
Și acceptarea de a te avea în viața lui
Și lupta continuă
Și zbaterea între vechi și nou
Creioane, scrie tu ce simți,
Dar cum să știu eu despre el –
Când tu ești mama lui?
Dar cum să-l pot eu creiona
Când tu înaintea mea l-ai pictat?
Într-o mare plină de valuri
Care se surpau în zidurile
Dinăuntrul unui părinte bun
Dinăuntrul unui părinte rău?

Am pus creionul pe hârtie să scrie despre tine
Mi-a spus că nu știe,
Mi-a spus că nu poate
M-a rugat eu să îmi pun mâna și să strâng în pumn
Tot ce simt pentru tine
L-am rugat să mă ajute pentru că nu-mi găsesc cuvintele
Hârtia e goală
Și eu nu știu cu ce s-o umplu despre tine
Pentru că sunt locuri în care aș mâzgăli
Sunt locuri în care aș tăia
Sunt locuri în care aș face goluri și apoi le-aș colora
Sunt locuri în care aș picta direct cu pielea pe hârtie
Și s-ar vedea
Un copil și mama sa de la început
Până aici.
Nu știu sfârșitul.

Am pus creionul pe hârtie să scrie despre tine
Și mi-a spus atunci spășit
Mulțumesc pentru inspirație
Din buze și gură și degete a schițat
Era un tablou conturat în alb negru
Un copil și mama sa de la început
Până aici
Sfârșitul era pe pagina de mâine
Poimâine
Răspoimâine

Apoi mi-am dat seama
Că semăna cu cel din basme
Și au trăit fericiți:
Pân’ la adânci bătrâneți.

Am pus creionul pe hârtie să scrie despre tine
Și fraierul de el a râs de fraiera de mine:
Cum să scriu eu, mi-a zis așa de sus, despre sufletul din tine?

/Versuri: Karina Simion/
Foto: arhivă personală