Am crezut că nu voi fi în stare să îi dau lapte de mamă, laptele meu, copilului meu. 12 răspunsuri pe care aș fi vrut să le am atunci (P)

O cameră cu pereți albi. O mamă lângă mine târându-se spre patul ei după cezariană. Eu născusem natural, dar nu mă simțeam nici mai presus și nici mai norocoasă.
Chilotul meu umflat de la scutecul pe care-l simțeam plin sub mine.
Cărămida aceea de gheață de pe abdomenul meu.

Și atunci l-au adus. Mi l-au adus. L-am pus pe piept, că așa citisem că se face.

M-am dezvelit și mi-am dezgolit sânul. Și el a început să sugă.
Mi se părea ceva firesc, natural, între mamă și copil. A supt 45 de minute. Și acum îmi aduc aminte. Am plâns în timpul acela. Dar era un plâns încet, mut, din gât și de dincolo de ochi, un plâns de fericire.
Doamne, ce era cu minunea aceasta care îmi bea laptele? Laptele meu?

Acele 45 de minute au fost magia noastră.
După aceea nu a mai fost așa.
Am plecat acasă cu puiul meu de om. Și nu știu ce s-a întâmplat. Nu știu unde am greșit, ce nu am mai făcut bine și mai ales nu înțelegeam de ce mie.

Alăptarea noastră nu mai era nimic din magie, nimic din frumos. Era chin și mă sfârteca atât pe dinafară, cât și pe dinăuntru.
Plângea.
Mă durea.
Mă simțeam îngrozitor.
Mă durea și pe mine și plângeam și eu.

Îmi mușcam buzele, limba, apoi îmi înghițeam lacrimile surde și gândeam că trebuie să îndur. Apoi mă simțeam vinovată:
De ce eu nu pot?
De ce nu am lapte?
De ce plânge?
De ce nu se satură cu laptele meu de mamă?

Și atunci a venit cărămida aceea. A căzut fix acolo unde nu trebuia. Pe sufletul meu: sunt o mamă rea dacă îi dau lapte praf și renunț?

Am scris aceste rânduri pentru voi. Pentru voi care aveți aceste gânduri.
Pentru că dacă aș mai fi din nou acolo, aș fi vrut să știu mai multe.
Să am grijă de sânii mei care sunt în stare să dea lapte de mamă.
Să îmi cunosc corpul. Să știu la ce să mă aștept și cum să fac față începutului. Să nu fac mastită.

Și, cel mai important, să nu uit că eu știu ce e cel mai bine pentru el, pentru copilul meu și pentru mine. Dar și că pot cere AJUTOR atunci când simt că nu mai pot, atunci când simt că îmi vine să renunț sau atunci când încep să cred despre mine că sunt o mamă rea. Să am încredere în specialiști, să merg la cine trebuie, să ascult ce aș putea îmbunătăți.

Așa că am întrebat-o pe doamna doctor Corina Gică, specialist obstetrică-ginecologie din cadrul Clinicii Nativia, tot ce aș fi vrut să știu atunci.
Întrebări care mă dureau în timp ce alăptam, întrebări care mi se zbăteau la fiecare ceas în cap. Și îmi era teamă. Credeam că sunt singura căreia i se întâmplă. Singura cu sânii plini, umflați, sângerând, arzând, singura care face cum nu trebuie.

Chiar vă îndemn din inimă să vedeți acest video unde primiți aceste răspunsuri și mai jos vă las și întrebările, pentru a urmări mai ușor:

Doamna doctor, orice mamă poate alăpta?
Ce este alăptarea, de fapt? De ce este atât de importantă atât pentru nou-născut, cât și pentru mama lui? Cum funcționează ea?
De când începem să alăptăm? Dacă îmi permiteți, totuși în multe spitale și clinici din România încă nu se respectă ora magică a alăptării. Ce ne puteți spune despre aceasta și cum este la clinica la care dumneavoastră aduceți bebeluși pe lume?
Trebuie să facem ceva special înainte sau după nașterea copilului ca să avem o atașare la sân reușită? Există vreo “rețetă”?
Alăptarea doare?
Atunci, de ce e așa greu la început? Cum vine laptele? Îl satură acel lapte pe bebelușul meu? După ce să mă iau?
Ce nu am voie să fac / să mănânc/ să beau în perioada alăptării?
Pompa de sân. O folosim sau nu? Când și cum?
De unde știu că alăptez corect?
De unde știu că nu alăptez corect?
Cui pot cere ajutorul și în ce situații e absolut necesar să o fac? De exemplu, eu am experimentat angorjarea sânilor, sfârcuri dureroase, canale înfundate și chiar noduli. A fost groaznic, căci nu știam ce să fac. Care sunt semnele care ar trebui să ne îngrijoreze?
Un sfat al dumneavoastră pentru o mamă ce și-a dorit mult să alăpteze, dar simte că nu mai poate uneori. Și înca unul, vă rog mult, despre cum putem avea grijă de sânii noștri în urma încetării alăptării .

Mamă dragă, alăptează-ți bebelușul, dacă asta simți. O să fie greu, o să fie și frumos, o să fie cum nu te-ai așteptat și o să te simți epuizată, dar și fericită. Crede-mă, într-o zi, o să merite tot. Tot ce ai făcut și tot prin ce ai trecut ca să reușești.

**acestea ce v-am mărturisit nu sunt niște rânduri despre pro sau contra alăptare, a da sau nu lapte praf, sunt niște rânduri pe care vi le scriu din suflet, ca să vă îndrum dacă simțiți la fel.**