Am vorbit cu ea - Copilăria copilului meu

Copilărie,

Dă-i Lumină
Să vadă speranța de la capătul tunelului.

Și, copilărie, dă-i câte puțin din fiecare.

Răbdare, ca timpul să aibă pentru el ani și clipe și să-l lase să se joace mult.
Căci, eu, om mare, știu cum e când încetezi să te mai joci. E semn că începi să crești și de-acolo toate încep.

Copilărie, dă-i prieteni. Să simtă de mic cum e să ai un frate cu sânge diferit de-al tău, care să fie acolo, la bine și la greu.

Și, copilărie, mai dă-i blândețe.
Pentru că nu există copii răi, există doar copii care nu au parte de puțină blândețe.

Și, copilărie, nu-l face perfect
Cu cât va încerca să fie așa, cu cât viața i se va părea mai grea

Copilărie,
Dă-i niște vată de zahăr din când în când
Nu am văzut om trist mâncând vată de zahăr.

Copilărie,
Dă-i amintiri frumoase cu mine. Și cu tatăl lui. Și cu bunicii lui. Și cu animalele pe care le-a iubit.
Pe cele mai puțin bune, copilărie, lasă-le în sufletu-mi de mamă.

Copilărie,
Dă-i ochi să vadă cerul
Dar nu așa de sus
Dă-i ochi să înțeleagă ce înseamnă să fii sincer.

Copilărie,
Dă-i buze
Să strige-n gura mare,
Dar în același timp, să le închidă uneori
Și rușine să n-aibă
C-așa cum zice cântul –
Și băieții plâng câteodată

Copilărie,
Dă-i mâini puternice cu care să strângă-n brațe
Și dă-i forță cu care să-și pună ziduri atunci când e nevoie
Și dă-i și sănătate
Că bătrânii spun
Că-i mai bună decât toate

Copilărie,
Dă-i cântec
Dă-i viață multă
Dă-i oameni buni
Și dă-i soare.

Copilărie,
Dă-i tandrețe
Și dă-i o mamă cu ani mulți
Că tare mi-ar plăcea să-l strâng la piept, chiar de-i bătrân.