Pe pieptul mamei am crescut băiat mare
Acolo m-au așezat prima oară. A fost prima mea gură de aer, primul plânset acolo l-am tras. Mă speriasem tare, căci nu știam unde sunt. Simțeam doar că acea carapace caldă și umedă nu mai era deasupra mea. Nu mă mai îmbrățișa nimic. Apoi, când mi-a venit să plâng mai tare, am simțit-o imediat.
Era mâna ei. Pielea ei. Și mirosea atât de bine! Mirosea a mama mea. Am continuat însă să plâng, era atât de frumos cum se simțea.
Așa am venit pe lume.
Pe pieptul mamei m-au așezat întâia oară până ni s-au liniștit amândurora bătăile inimii, până ni s-au sincronizat și au început să bată amândouă în același timp. Atunci am știut că mama avea să fie cea mai specială ființă din viața mea.
Pe pieptul mamei așa am început să trăiesc.
Pe pieptul mamei am plâns noaptea.
Pe pieptul mamei, am plâns și ziua.
Pe pieptul mamei am fost bebeluș, m-am târât și mi-am încolăcit burtica de crâmpeie.
Pe pieptul mamei am început să văd lumea.
Pe pieptul mamei am început să cunosc mirosuri.
Pe pieptul ei am început să merg și să învăț multe.
Pe pieptul ei am băut cel mai bun lapte.
Era tot doar pentru mine, așa spunea mama.
Pe pieptul mamei am plâns rău de tot atunci când am căzut și m-am lovit. Acolo nu mă durea atât de tare.
Pe pieptul mamei mereu am stat când am avut febră mare. Acolo parcă îmi trecea.
Pe pieptul mamei am adormit în multe după-amiezi și în multe nopți.
Pe pieptul mamei la început îi acopeream doar sânii, apoi au început să mi se lungească picioarele, îi atingeam buricul cu degetul meu mare de la picior, apoi am început să îi ating picioarele. Mama și acum spune că sunt un lungan, deși abia am patru ani.
Pe pieptul mamei am crescut mare.
Și din pricina asta, îmi vine să plec uneori. Vreau să mă duc mai mult cu tata, pentru că din mama cunosc tot. Cunosc bucată de piele cu bucată de piele și bucată de suflet cu bucată de suflet.
Nu știu cum să îi spun mamei ce simt.
Nu vreau să creadă că pieptul ei nu mai e bun pentru mine.
Nu vreau să fie tristă și nici să se simtă vinovată.
Nu mai îmi vine așa mult să trag la pieptul ei zi și noapte, oră de oră.
Îmi vine să plec mai mult de lângă ea. Să mă joc singur sau cu prietenii mei de la grădiniță.
Nu vreau ca mama să creadă că am uitat de pieptul ei. Cum să ii spun oare? Nu știu cum să exprim așa trăiri.
Aș vrea ca ea să simtă doar
Că atunci când mă mai ia așa din când în când
Sau eu mă apropii căutând-o
Și mă înăbuș cu fața în pieptul ei
Acolo eu mă simt oricând
Pe veci
Cel mai iubit copil
Pe pieptul mamei m-am făcut băiat mare
Mama, să nu crezi că eu pe pieptul tău nu-l mai iubesc, ci doar uneori nu mai am loc acolo.
Dar eu știu, mama!
Știu că locul meu complet și spațios, numai și numai al meu va fi mereu -dincolo de pieptul tău.
Cu drag,
un băiat mare de tot, de patru ani
Credit photo: pexels.com
0
