Mama copilului meu. Gânduri

Azi eu sunt pernă. Mama copilului meu.

Azi eu sunt vulcan. M-am împrăștiat de nervi. Mama copilului meu.

Azi eu sunt biluțe colorate, piese de îmbinat, acuarele. Mama copilului meu.
Azi eu sunt absentă. Mama copilului meu.
Azi eu nu mai fac curat. Mama copilului meu.
Azi am țipat. Sigur m-au auzit și vecinii. Dar ce contează, pentru că m-a auzit copilul meu. Mama copilului meu.
Azi m-am bucurat. A venit de la grădiniță cu niste cifre întortocheate. Nu am înțeles nimic din ele, dar erau primele lui cifre, din mânuțele lui. Mama copilului meu.
Azi am plâns. Nu înțeleg de ce nu mă ascultă și de ce spune nu. Nu înțeleg de ce simt că nu exist uneori. Mama copilului meu.

Azi mi s-a părut că nu am făcut nimic. Că a fost la fel ca în toate celelalte zile în care nu mă bucur de copilul meu. Mama copilului meu.
Azi am fost în parc cu el. Am murit de frig, dar mi-a mulțumit că am ieșit. Era fericit. Atât am putut să îi dăruiesc. Mama copilului meu.
Azi i-am făcut clătite și a lins dulceața doar de pe ele. Nu m-am supărat, deși de obicei mă supăr. Mama copilului meu.

Azi m-am certat cu tatăl lui. Azi m-am împăcat. Mama copilului meu.
Azi, oricât de fericire, nefericire, dor, nedor, bine, nebine ar fi, sunt mama copilului meu.
Adică sunt bucată din cineva și el e bucată din mine. Și știu că oriunde ne-am dispersa în lume, pe pământul ăsta sau în univers, când ne vom dori vreodată să fim împreună, ne vom întâlni.

Când se va simți slăbit și va vrea ca o mână de mama să-l învelească cu pătura după ce a adormit, ne-om întâlni.
Când nu vor mai fi cuvinte, ci numai amintiri, ne-om întâlni.

Și-n ziua aia la fel o să simt. La fel. Că sunt mama copilului meu. Că nu am îmbătrânit in inimă deloc.

Credit foto: freepik.com