Te-ai făcut atât de mare, încât nu-mi mai încapi în brațe tot

Te-ai făcut atât de mare, încât nu-mi mai încapi în brațe tot.
Te-ai făcut atât de frumos,
încât uneori mă întreb dacă ești al meu și știu că lumea ar râde de mine.

Te-ai făcut atât de curat și sincer,
încât zilnic învăț o viață lângă tine
Te-ai făcut atât de curios,
încât uneori mi-e teamă sau rușine că nu știu atât de multe lucruri ce mă-ntrebi.

Te-ai făcut băiețel înalt,
voinic,
în care aș avea încredere că mă așteaptă acolo unde-i spun –
în care aș ști că-mi pot pune nădejdea pentru o mână mică de ajutor –
Dar ar fi mâna ta, copile,
Și-așa mică, așa cum ar fi ea
Mie mi-ar umple inima până ar da pe-afară.

Te-ai făcut așa de mare,
Că azi nu-mi mai încapi tot în brațe –
Da’ ce-au a face brațele mele?
Când tu te vei face încă și pe-atât
Și pe atât.
Și aici,