Le spunem că nu avem nimic, dar poate ar trebui să le spunem că îi avem pe ei și că ne sunt de ajuns
Le spunem să mai tacă puțin. Le spunem că mergem imediat la joacă lângă ei. Le spunem că nu suntem supărate sau obosite. Le spunem că nu avem nimic. Le spunem că avem treabă azi.
Le spunem că nu știm când vom face lucrul acela pe care ei și-l doresc atât de mult. Le spunem mâine, altădată, mai târziu.
Mereu îi amânăm. Mereu nu ne găsim clipa aia care să fie aici, acum, da.
Chiar și în casă lângă ei, galopăm în gânduri, în griji, în zile fără pauze. Ne torționăm, ne consumăm, ne răsucim pe toate părțile, când poarte ar trebui să ne așezăm odată în fund lângă ei, uite așa cum suntem de mari, să ne trântim acolo fundul jos și să nu ne mai ridicăm de lângă ai noștri. Să îi privim.
Să îi lăsăm să ne lumineze cu soarele acela ce îl au în toată ființa lor. Voi știți cum luminează un copil? Știți cum te încălzește un copil? Faceți o încercare.
Deznodați-vă țurțurii ăia de pe frunte, cozile întortocheate din minți și respirați lângă ai voștri.
Răspundeți la fiecare întrebare și curiozitate a sa.
Dați-i sfaturi despre doamne și domnițe.
Intrați cu ei în poveste. Nu toți căpcăunii sunt căpcăuni și nu toți balaurii sunt groaznici. Mintea copiilor e imaginație pe pâine, e creativitatea adunată de prin toate cotloanele lumii. E acolo, lângă voi. Bubuie de dorință.
Cât ar vrea el să exploreze. Cât ar vrea el să ofere. Cât ar vrea el să simtă.
Mi-amintesc de ceva. Cândva eram și eu ca el. Să mă întorc acolo nu mai pot. Să mai fiu ca atunci, nici atât. Dar pot, pot să retrăiesc.
Pot în loc de copaci să spun minuni verzi și pot în loc de copii să le zic îngeri și pot în loc de mame să le zic inimi.
Pentru că asta suntem noi. Și tu și eu și ea și ele. Niște inimi cu prea multe camere în care ușile toate sunt închise și uite că vine într-o zi de vară sau de iarnă un copil, un oțâr de suflu, care le deschide, le doboară, le fură cheile și le vâră-n buzunare și aleargă prin toata casa inimii.
Prin toată casa inimii mele, inimii tale, inimii ei, inimii lor.
Ține minte asta: copilul tău e cea mai frumoasă poveste pe care o vei trăi vreodată.
Fii personajul principal, merită!
Credit foto: unsplash.com