Celui care mi-e copil
Celui care vine-n grabă și mi se aruncă în brațe,
Celui care țopăie de bucurie când îi spun că are voie să mănânce covrigi,
Celui care se târăște să apuce puțin din mine, din piept și brațe
Fără să-i cer niciodată
Nimic
Celui care plânge ca apoi imediat să râdă cu aceeași ardoare,
Celui care face cu mâinile
Universuri de culoare în mișcare,
Celui care ar da orice, orice din cât e el de mic, să-i mai dau puțin
Din cât sunt eu de mare
Fără să-i cer niciodată
Nimic
Celui care spune azi mama,
Celui care spune azi învelește-mă,
Celui care spune azi mi-e frică,
Celui care spune azi ești fericită?
Fără să-i cer niciodată
Nimic
Lui as vrea să mă imprim
Într-o variantă mult mai bună decât asta
A mea –
Dar se pare că
Niciodată
Nimic
Nu-i va fi mai de-ajuns ca
Ceea ce sunt
Azi:
Mama lui.