Te rog adu-ți aminte că nu ești singur în sufragerie și chiar de ai fi…

„Am realizat că cele mai frumoase, periculoase şi pline de aventuri călătorii sunt cele pe care le faci cu ajutorul minţii tale, în timp ce stai în sufragerie. Poate de aceea, statul acasă fără să faci nimic este dificil pentru unii dintre noi”.

Acestea sunt cuvintele lui Mauro Morandi, un italian în vârstă de 81 de ani, singurul locuitor al insulei Budelli din Marea Mediterană. 

Aș vrea să ne gândim puțin la vorbele sale și să îmi spuneți ce simțiți, ce simțiți cu adevărat. Cât de greu vă este? Știu că majoritatea dintre voi, veți spune: dar stai puțin, nu e ca și cum stăm acasă și nu facem nimic. Pentru că statul ăsta acasă, pentru mulți dintre noi, părinți fiind, înseamnă timp pentru copii, timp pentru ai noștri, timp pentru casă, timp pentru locul de muncă pe care trebuie să-l păstrăm la liman, timp pentru cei departe să ne auzim cu ei, timp pentru noi (dacă mai sunt, pe undeva, firimituri). 

Și în toată fântâna asta arteziană de timp ce țâșnește peste tot, aș vrea să vă spun și eu două-trei vorbe. 

De vorbe nu mi-e frică, sunt singurele pe care vi le pot lăsa aici, singurele care sper să vă ajute la un gând de seară, la o cafea în dimineață, chiar și la un pierdut vremea pe internetul nostru cel de toate zilele.

Ăstea-s vorbele mele:

Respirați.

Ascultați.

Faceți o baie în cadă.

Bucurați-vă că aveți casa asta în care stați.

Citiți.

Faceți dragoste.

Colorați sau pictați.

Dansați.

Faceți schimb de masaje de cinci minute cu soțul.

Dați-vă cu cremă pe mâini.

Beți un pahar de vin.

Ascultați ceva clasic.

Faceți putin sport.

Eliberați-vă stresul prin ceva ce știți sigur că ați făcut odată, demult, și că v-a făcut fericit.

Scrieți ce simțiți.

Vorbiți cu cei dragi despre asta.

Rugați-vă.

Și nu în ultimul rând,

Iubiți-vă și păstrați-vă sănătoși.

Și știți vorba aia a lui Iona lui Sorescu, da? Răzbim noi cumva! 

Inspirație articol: https://www.digi24.ro/stiri/externe/mapamond/omul-care-locuieste-in-cel-mai-sigur-loc-de-pe-planeta-insula-aceasta-ma-protejeaza-total-de-epidemie-1281744

Credit foto: album Facebook – Mauro Morandi 

fb-share-icon0