Dragă doamnă a copilului meu
Doamnă educatoare, învățătoare sau pur și simplu doamna(!),
Copilasul meu e încă pui de om, miez de nucă, abia ieșit în lumea creșei. Are un drum lung, dar știu și sper ca într-o zi să ajung să-l vad cu o tocă pe al său căpșor. Atunci nu va mai fi căpșor, pentru că el va fi tânăr, înalt și prea frumos, iar eu nu o să îi mai pot vorbi prin diminutive, decat în gânduri.
Așa că, dragă doamnă a copilașului meu,
Nu o să-ți spun aici prea multe despre mine. Sau poate că da, dar încă mi-e greu să o recunosc.
Aș vrea să știi că ești tare frumoasă. Și știi ceea ce te face atât de frumoasă? Faptul în care vorbești, te apleci, îmi iei copilul în brațe, îl imbraci, îl schimbi, îl speli, îi cânți, dansezi cu el, îl alini și îi spui că mami o să vină, tati o să vină, îi tai în bucățele mâncarea, îl ajuți să o mănânce, îl corectezi când stâlcește vreun cuvant și iar îl ții în brate, îl învelești, îl privești, pe jos cu el în jucării te rostogolești.
Oh, doar tu știi și ai pierdut numărul tuturor celor pe care trebuia să îi liniștești, să-i faci să uite și să-i asiguri că nimeni, nimeni nu-i părăsește.
Eu cred că e cea mai grea sau poate una dintre, această meserie. Eu cred că tu, dragă doamnă a copilului meu, ai furat de undeva răbdare sau ai făcut cu ea vreun pact, ceva magic sau de basm, ori poate doar fantastic, un fel de legământ, să ai pe veci răbdare. Să știi când tonul să ți-l schimbi, să știi să te împarți între atâtea suflete și mânuțe ridicate către tine când oamenii lor mari și cei mai dragi nu le sunt acolo.
E mare greutate, cred, să te ții mereu așa. Un stâlp care să culmine atâtea inimi agitate. O voce care să-i acopere pe toți și ei să se simtă în siguranță. O mână care să le ajungă atâtor trupșoare. Doi ochi care să-i poată vedea pe toți. O inimă în care să încapă câte puțin din Marc, din Tudor, din Ana, din Alex, din Izabela, din Paul, din Delia, din Matei, din Miruna, din… toți.
Căci, vezi tu, toți sunt ai tăi, atunci când părintele pleacă. Căci, vezi tu, ei stau acolo lângă tine atâtea ore bune. Ești, poate, un fel de mamă nu de împrumut, căci tare mă zgârie acest cuvant, ci un fel de mamă de lapte. Și nu spun aici că le oferi hrană de la sânu-ți. Nu. Tu le dai din tine. Un altfel de bucate. Toată inima ta cred că e un fel de căsuță dulce din Hansel și Gretel. Și acolo se adună și se îmbulzesc toți copilașii aceștia.
Dragă doamnă a copilului meu, să nu mă privești cu îndoială. Doar și tu ești mamă, nu?
Știi ce înseamnă să îți fie teamă. Să nu știi dacă îi e bine. Să nu știi dacă îi e prea frig, prea cald, prea dor, prea nevoie.
Tu ești omul care ești cu el atât de mult timp. Eu sunt aici și trag. Eu sunt aici și scriu. Eu sunt aici și nu sunt cu el. Pentru toate acestea și încă puțin mai mult, despre care nu-ți pot vorbi, ar trebui să-ți creez o odă. Dar nu o să o fac. O să-ți spun așa, cum se zice, ca de la mamă la mamă, ca de la mamă la om de încredere, ca de la mamă, la inima în care se afundă copilul meu atunci când eu nu sunt.
Îți mulțumesc pentru ce îl înveți. Îți mulțumesc pentru că îl asculți. Îți multumesc pentru că ești când eu nu sunt.
Și chiar de-mi vei zice că asta ți-e datoria, știu, dar când ajungi să te dedici datoriei și să fii acolo și cu ochi, și cu dinți, și cu urechi și cu mâini și cu tot, e mai mult decât atât. Pentru că, în fond, tu ai grijă de pui de oameni. Ce poate fi mai vulnerabil decât asta?
Și cred, mai cred că e tare necesar să avem încredere în doamnele copiilor noștri. Dacă noi nu avem, ei nu vor pleca pe piciorul bun. Eu am știut din prima zi. În care deși eram toată cu sufletul în gât de îndoieli și temeri, doamna mi-a zis: vă sunăm dacă începe să plângă. Și m-a sunat. Vă scriem. Și mi-a scris. Vă trimit poză. Și mi-a trimis. Vă anunț. Și mi-a răspuns de fiecare dată. Asta, vedeți voi, asta contează pentru o mamă. Să îi arăți că poți fi omul ei și omul copilului ei, atunci când ea nu e.
Iar dacă-i mai porți și drag acelui micuț, atunci e de ajuns. E de ajuns cât să dai viață unei fericiri cu două chipuri. Una pentru omul mic, cealaltă pentru omul mare.
Dragă doamnă a copilului meu,
Sunt fericită că ești. La tine-n inimă cum e? Cum de încap atâția?
*Acest text este scris în urma propriei experiențe a micului meu la creșă. Orice asemănare cu locuri sau persoane reale este întâmplătoare sau presupune o intenție artistică. Cu toate acestea, mulțumesc surselor de inspirație: Mădă, mereu acolo și stâlpul amintit în text, Steluța, o stea cu zâmbetul pe chip întotdeauna.
Silaghi
Minunat. Asa ar trebui să dea și să așteptam de la aceste doamne ce se ocupă de educația copiilor de orice vârstă
Camelia
Din fericire mai exista si asemenea,,doamne”
Iacomi Aurica
Multumesc, micutule Marc! Nu sunt eu doamna ta dar tot o astfel de doamna sunt pentru copilasii din grupa mea.Ma simt fericita si multumita ca exista si astfel de copii.Empatizez cu tine si-ti sun ca esti minunat si ca nu ne-ai uitat.Iti doresc mult succes in viata!
Rodica Govoreanu
Am vãzut asternutã pe hârtie realitatea din sufletul (doamnei copilului meu).
Este ceva unicat,si nu stiu dacã mamele naturale sunt constiente cã educatoarea se numeste asa pentru participarea ei în formarea omuletilor .
Preda Alina
Va multumim si va iubim!
Mezei
Am cunoscut aceasta munca din tinerețe și pana am ieșit la pensie!!!Am fost în slujba acestui „pui de om”și am trăit emoțiile despărțirii de părinți. Foarte bine este surprins în material cata munca și câte sentimente te încearcă și câtor situații trebuie sa le faci fata!!! Este bine și frumos sa trăiești în mijlocul unor micuți și sa-î modelezi pentru a face fata greutăților care îi așteaptă în viața! !! Din păcate societatea în care trăim lasă pe ultimul loc importanta acestui sector de activitațe! !! Ce este mai important decât copilul si omul care își dedica întreaga activitate în slujba formarii acestuia? Bine ca mai sunt părinți care știu ce înseamnă responsabilitatea și câte sentimente investește un cadru didactic în fiecare zi pentru formarea și liniștea „puiuții or” lăsați în responsabilitatea unor oameni de încredere! !! În numele lor va mulțumesc! !!
Karina Simion
Ce frumos! Multă sănătate!♥️
Șerbănică lilica
Felicitări! Aveti mare dreptate. Am nepoata educatoare la o grădiniță din Constanta.❤️
Mihaela
F.frumoase cuvinte ! Asa este : aceasta meserie de educator/ invatator cere rabdare ,dragoste ,incredere, buna vointa si mai cate!Daca nu ai acest har,,dragoste pt puii de om,, mai bine te orientezi spre alt domeniu cu sufletul si sentimentele unui copil NU AI VOIE SA TE JOCI! In numele colegelor.mele.care din aceasta meserie au facut o pasiune VA MULTUMESC !